Demisia!

S-ar părea că pandemia (cu tot felul de consecinţe) a crescut apetitul angajaţilor români pentru… demisii. Sau, ceva mai elegant zis, i-a determinat pe numeroşi angajaţi să-şi modifice priorităţile şi să ia măsuri cu privire la carieră. Vorba vine… Însă, concret, potrivit Inspecţiei Muncii, în 2021, s-au înregistrat cu 25% mai multe demisii ca în 2019, după ce tendinţa fu deja anunţată de prin primăvara lui 2020. Ca un exemplu (-record), numai în septembrie şi octombrie 2020 s-au înregistrat, lunar, peste 45.000 de demisii. Închipuiţi-vă, aşadar, că jumătate din populaţia municipiului Suceava (fără a avea în calcul copii, pensionari etc.) îşi anunţă… plecarea! Pe de altă parte, în tot anul trecut, s-au înregistrat peste 12 milioane de „aplicări” pentru noi slujbe (înţelegând însă că unii au solicitat „n” slujbe, doar ei ştiu cu cât noroc). În fine, potrivit unei recente cercetări, peste 80% dintre angajaţi (enorm!!!) ar avea de gând ca în 2022 să-şi părăsească actualele locuri de muncă, pentru altele mai bune. Deci, mai puţin de 20% (între care, teoretic, s-ar înscrie, pe de o parte, cei foarte mulţumiţi, iar pe de alta, cei care, din motive de vârstă şi de pricepere sunt convinşi că nu-i mai ia nimeni) ar fi gata să rămână pe poziţii. Context în care, primii găsesc înţelegere la specialiştii în resurse umane, care evidenţiază că pofta de demisie e provocată de cel puţin trei motive clare: oamenii sunt plătiţi prost, nu sunt apreciaţi (altfel decât prin lefuri), iar mediul de muncă e toxic. Context în care aceiaşi nu găsesc nicio înţelegere la antreprenori, manageri etc. Şi context în care, dincolo de marea sensibilitate a unora faţă de muncă, mă încumet să prezum că şi la nivel de antreprenori & manageri vor fi fiind pe la noi încă prea mulţi care s-au băgat în treburi mult peste năsucurile lor. Şi care încă se ţin pe poziţie convinşi că satul are proşti destui.