DNA Suceava:

Sume între 250 şi 400 de euro au fost percepute pentru false vaccinări şi obţinerea certificatului Covid

> Şase persoane au fost reţinute

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 decembrie a.c., a două asistente medicale în cadrul centrului de vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia, Pompilia Tomofei, şi Henriette-Raluca Berge, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea iniţiere şi constituire, luare de mită în formă continuată, pentru acces ilegal într-un sistem informatic, în formă continuată, fals informatic, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, a unei angajate a Spitalului Municipal Mangalia, Elena Daniela Vlădoi, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea iniţiere şi constituire, trafic de influenţă, în formă continuată, dare de mită (două fapte comise în formă continuată), instigare la acces ilegal într-un sistem informatic (două fapte comise în formă continuată), instigare la fals informatic (două fapte comise în formă continuată), instigare la fals intelectual (două fapte comise în formă continuată), dar şi a trei persoane fizice, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, dare de mită, acces ilegal într-un sistem informatic, fals informatic, fals intelectual şi spălare a banilor, săvârşite în forma autoratului, complicităţii şi a instigării.

Procurorii anticorupţie suceveni au investigat modalitatea în care peste 100 de persoane – majoritatea din judeţele Suceava şi Constanţa – ar fi obţinut certificatul digital european Covid fără să se fi vaccinat.

La sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie a.c., asistentele medicale Timofei Pompilia, Berge Henriette-Raluca, din cadrul centrului de vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia, şi ceilalţi inculpaţi, ar fi constituit un grup infracţional organizat care avea ca scop final eliberarea de certificate de vaccinare anti-Covid falsificate, în schimbul unor sume cuprinse între 250 şi 400 de euro, pentru persoane interesate.

Ulterior, la acest grup ar fi aderat mai multe persoane, intermediari de încredere (rude, prieteni etc.), care s-au specializat în racolarea de persoane dornice să obţină astfel de certificate falsificate de vaccinare, la rândul lor percepând comisioane cuprinse între 100 şi 250 de euro, în funcţie de starea materială a clienţilor.

Procurorii DNA Suceava arată că un aspect important la stabilirea „tarifului” era acela al prezenţei persoanei la centrul de vaccinare.

Astfel, în cazul persoanelor dispuse să se deplaseze la Mangalia, tariful cerut de intermediar era de 500 de lei, iar în cazul celorlalte, care nu doreau să se prezinte la centrul de vaccinare, tariful era de 700 de lei şi era perceput pe loc.

Mecanismul de comitere a faptelor era complex. După racolarea persoanelor dispuse să obţină certificatul respectiv şi primirea banilor, membrii grupului care îşi desfăşurau activitatea în cadrul centrului de vaccinare, respectiv ar fi efectuat acte specifice în vedere implementării datelor nereale în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, susţin procurorii.

DNA Suceava a stabilit că legătura dintre membrii grupului ar fi fost asigurată de Vlădoi Elena Daniela, care primea comisioanele şi remitea parte din ele celor două asistente. Iar pentru a ascunde adevărata provenienţă a banilor, intermediarii ar fi remis banii inculpatei Vlădoi Elena Daniela fie prin transfer bancar, din conturile unor rude sau prieteni, fie în numerar.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la data de 21 decembrie a.c. la cele două instituţii publice de pe raza municipiului Mangalia şi la 50 de locuinţe ale unor persoane fizice de pe raza judeţelor Suceava şi Constanţa au fost ridicate, printre altele, 192.000 de lei şi 80.000 de euro.

În acest caz se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Dosarul penal urma să fie înaintat, ieri Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe durata urmăririi penale şi a procesului penal, potrivit Codului de procedură penală, persoanele cercetate/judecate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI