Toată creştinătatea aşteaptă Naşterea Domnului, cu nerăbdare şi emoţie, dar, în lumea satelor, aşteptarea este diferită, deoarece are o încărcătură simbolică venită de departe. Este vorba despre rituri ancestrale perpetuate până la noi şi subsumate sărbătorii sfinte. Aşteptarea înseamnă pregătiri prin post, rugăciune, împărtăşanie, curăţirea sufletului şi a trupului, dar şi curăţenia perfectă a casei, a întregii gospodării.
Naşterea Domnului este o sărbătoare a izbânzii luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii, a bucuriei depline, fiindcă se naşte Mesia cel Luminos. Şi, picând Crăciunul tocmai după încheierea anului agricol, când pivniţele şi hambarele sunt pline, poporul îl laudă scurt: „Crăciunul – sătulul”, „Paştele – fudulul”.
Dintre toate cele ce susţin viaţa, pâinea este esenţială, fiind prezentă şi în rugăciunea „Tatăl nostru”. De aceea, la Naşterea Domnului, darul adevărat era pâinea rituală – colaci, prăjituri – oferită ca răsplată pentru „colindătorii pământului”, atenţi la tot şi la toate, care spun că pe bobul de grâu se vede chipul lui Iisus. Astfel de daruri se dădeau de Crăciunul acela vechi şi adevărat, pe care l-am moştenit din anii copilăriei şi asupra căruia avem proprietate absolută. Ne îngăduim o clipă de răgaz şi de linişte, pentru ca luminile să se stingă şi filmul amintirilor să pornească. Din filmul amintirilor de Crăciun nu trebuie să lipsească zăpada (care deja e prezentă la noi), părinţii, prietenii, fraţii, bucuria existatului împreună, în sfânta emoţie a colindelor. Şi ochii ne lăcrimează la fel ca ceara scursă din lumânări, pentru că suntem purtătorii luminii, care se reînnoieşte la fiecare Crăciun, de fiecare dată când Pruncul Iisus se naşte în ieslea din Viflaim. Se va naşte şi anul acesta. Totul e să ştim să îl căutăm. Nu în larma lumii de afară, ci în liniştea lumii dinlăuntrul fiinţei noastre, unde Crăciunul e neschimbat, cu toată opinteala unora de a-l numi „sărbătoare”. Crăciunul va fi celebrat în sufletul fiecăruia, spaţiul nesfârşit al bietelor noastre făpturi. În ajun de Crăciun e cel mai greu să fii departe de ţară. Amintirile te copleşesc şi dorul începe să doară. De aceea, la trecerea dintre ţări, este o aglomeraţie neobişnuit de mare, fiind necesară dublarea personalului de la frontiere. Dar, după cum am scris în articolul „La mulţi ani, Românie”, mulţi „stranieri” s-au întors acasă. Ar fi nedrept să nu prezint un „stranier” din Brodina, mai ales că-mi pace să scriu despre oameni. Nelu-Romeo Zub, din părinţii Ilie şi Veronica, a plecat la lucru în Germania unde, prin implicare, pricepere, hărnicie, şi-a fondat o firmă de construcţii. S-a realizat şi, după 20 de ani, s-a-ntors acasă, cu toate că Germania l-a primit cu braţele deschise, prieteneşte, cu neaşteptată bunăvoinţă. Acolo totul funcţionează, totul se rezolvă eficient şi simplu, totul este normal. Este loc pentru fiecare. De aceea oamenii sunt relaxaţi, plăcuţi, încântători.
Iată câteva gânduri ale lui Romeo (tată a trei copii): „De unde aş veni, când ajung în Brodina, trec râul Suceava şi ajung lângă biserica din Sadău. Simt cum inima îmi bate mai repede, simt că am ajuns acasă – locul care mă poate adăposti de orice vitregii”.
Şi-a construit o casă cu toate dotările pentru un trai civilizat, are o firmă de construcţii, fiind un om de succes în afaceri. Este ajutat de soţie care, fiind din Bulgaria, s-a adaptat condiţiilor, obiceiurilor din România, vorbind perfect limba română. Se evidenţiază nu numai prin frumuseţea fizică, dar şi cea a sufletului, prin omenie, generozitate şi bun-simţ. Este o vorbă din popor: „A tunat şi i-a adunat!”. Un mijloc de evadare din strâmtoarea sufocantă a pandemiei, dar mai ales vremea cadourilor pe care copiii, şi nu numai, aşteaptă cu atenţie pentru a primi, familia Zub s-a transformat în generoşi „Moşi Crăciuni” şi au venit la şcoală cu neaşteptate cadouri, atât la clasa pregătitoare, unde învaţă cele două fetiţe, cât şi la grădiniţă: un mobilier colorat, de 5 metri, cu sertare pentru fiecare copil, ornamente pentru împodobirea bradului de Crăciun, cadouri consistente pentru fiecare copil, atât la clasa pregătitoare, cât şi la grădiniţă. Acest mobilier colorat este o frumuseţe, arta având nevoie de creaţie. Dar Dumnezeu a îngăduit ca focul acesta al inspiraţiei să ardă în el. Nu se poate să nu-ţi dai silinţa, să faci tot ce poţi ca să-l întreţii. E nevoie de multă muncă, dar şi de căutare interioară, pentru a te pune în rezonanţă cu voia divină.
Sunt oameni care nu renunţă la chipul lăuntric cu care au fost înzestraţi de Dumnezeu. Ei susţin nevăzut această lume povârnită. Atât familia Romeo, cât şi întreaga familie Zub (părinţi, fraţi) fac parte din această categorie, fiind înzestraţi cu calităţi: viziune, moralitate, cinste, corectitudine, credinţă, sinceritate.
Sunt lipsiţi de orgolii, nu fac pe grozavii, sunt complet naturali în relaţiile cu ceilalţi. De aceea ei găsesc de lucru acasă, pentru că de astfel de oameni e nevoie ca de aer şi apă. Domnul Romeo Zub s-a angajat că şi pe viitor va face astfel de gesturi, pentru ca elevii să aibă condiţii din cele mai confortabile. Dar şi învăţătoarea de excepţie Daniela Hudema ştie să fie recunoscătoare, implicându-se în activităţi recreative pentru elevii săi, organizând excursii şi nu numai, cu tematica bine stabilită dinainte: serbări, jocuri în aer liber, plimbări în natură, pentru a o observa în schimbările ei după cele patru anotimpuri. Ea este apreciată de părinţi. La început şi sfârşit de an şcolar, o văd trecând cu buchete imense de flori, astfel încât chipul ei nici nu se vede de mulţimea florilor, semn de respect, preţuire şi recunoştinţă pentru profesionalism.
ARTEMIZIA GHEORGHI,
Brodina
Comentarii