Potrivit primarului Ion Lungu

Vremea garajelor a trecut în municipiul Suceava

> Edilul-şef anunţă că garajele vor fi demolate, iar terenul va fi folosit pentru dezvoltări publice

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a transmis recent, în plenul Consiliului Local, angajamentul ferm că garajele de pe domeniul public vor fi demolate pentru a se câştiga teren pentru dezvoltări publice, „cum este în toată lumea civilizată”.

Primarul a fost întrebat în şedinţă de consilierul local PSD Gabriel Buciac despre gestionarea parcărilor din municipiu, el arătând că există parcări ocupate abuziv, cu diverse obiecte, cu bariere „şi încă nu s-a făcut nimic”.

Primarul Ion Lungu a spus că, deocamdată, în municipiu, nu există suficiente locuri de parcare pentru a putea fi închiriate şi că, deocamdată, se aplică principiul primul venit, primul parcat.

„Dezavuez total şi voi avea şi o discuţie cu şeful Polţiei Locale să facem tot posibilul să înlăturăm aceste marcaje” a afirmat Ion Lungu.

El a precizat că, în pofida problemelor existente, s-a reuşit amenajarea în acest an a 1.000 de locuri de parcare.

„Avem o preocupare permanentă pentru amenajarea de locuri de parcare. Asta trebuie să facem în perioda următoare, să amenajăm parcări de reşedinţă la toate străzile pe care le modernizăm” a spus primarul.

Ion Lungu şi-a exprimat convingerea că prima parcare supraterană în oraş va fi finalizată până în 2024.

„Vom face parcări supraterane, vom încerca să îndulcim această problemă a locurilor de parcare, dar până atunci oamenii trebuie să respecte problema primul venit, primul parcat” a mai declarat primarul.

El a mai anunţat că acum, când expiră perioada de închiriere a garajelor, a dat dispoziţie ca acestea să nu se prelungească mai mult de un an de zile. Mai mult, acolo unde deja sunt proiecte în derulare, în Obcini, pe strada Ştefan Tomşa şi în zona Mitropoliei, nu se vor mai face contracte, iar proprietarii vor fi înştiinţaţi că acele garaje trebuie ridicate.

„Spun cu subiect şi predicat: vremea garajelor a trecut în municipiul Suceava. Asta este realitatea. Garajele vor fi demolate. Asta este strategia. Nu e ambiţia noastră. Aşa e în toată lumea civilizată. Vom câştiga terenuri pentru dezvoltări publice” a conchis Ion Lungu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI