Sute de elevi de la CSEI Suceava au primit cadouri oferite de asociaţia „Bucovina Civică”

Asociaţia „Bucovina Civică”, condusă de activistul sucevean Andrei Bacoş, a avut, luni, de Sf. Nicolae, prima acţiune oficială de la înfiinţare.

Andrei Bacoş a realizat în ultimii ani mai multe acţiuni de sprijin a persoanelor aflate în dificultate, dar pentru că amploarea activităţilor a crescut, împreună cu Vasile Bolohan, suceveanul care lucrează în Anglia şi care de acolo trimite ajutoare, a decis înfiinţarea asociaţiei „Bucovina Civică”.

La prima acţiune oficială, Andrei Bacoş şi voluntari ai asociaţiei au oferit copiilor din cadrul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI) din Suceava peste 300 de pachete cu cadouri de Moş Nicolae, în valoare totală de circa 12.000 de lei.

Andrei Bacoş a spus că elevii de la CSEI Suceava merită toată atenţia sucevenilor: „Aceşti copii sunt speciali, unii au epilepsie, alţii autism, alţii sindrom Down, iar părinţii cheltuie foarte mult pe terapiile cu aceştia şi de foarte multe ori le este foarte greu să le mai ofere şi un cadou”.

El a menţionat că le-a pregătit copiilor de la CSEI Suceava câte o plasă de dulciuri, „ca de Sf. Nicolae”, cu câte 14 produse.

„Aceasta este prima acţiune făcută în mod oficial pe asociaţia pe care am făcut-o împreună cu Vasile Bolohan. De acum vom face lucruri minunate în oraşul nostru. Şi până acum am încercat să facem, dar de acum le vom intensifica” a transmis Andrei Bacoş. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI