Participare numeroasă la protestul de duminică

> S-a scandat: „Vrem libertate, nu certificate!”

Protestul organizat, duminică, în centrul Sucevei de „Bucovina Profundă” şi „Suceava Educată” a înregistrat o participare numeroasă, protestatarii manifestând împotriva „certificatului verde”, împotriva obligativităţii vaccinării, împotriva „restricţiilor absurde şi ineficiente”, pentru prezenţa fizică la şcoală, pentru libertatea medicilor, profesorilor, copiilor şi părinţilor  şi împotriva „abuzurilor guvernanţilor sub pretextul pandemiei”.

Liderul grupului civic „Bucovina Profundă”, Mircea Puşcaşu, a arătat încă de la începutul mitingului că protestul reprezintă „un exerciţiu de identitate”.

„Trebuie să ne definim tot timpul, să nu uităm cine suntem. Este un lucru trist, dar, dacă noi uităm cine suntem, ce vom spune copiilor noştri că suntem? Ce lume vom lăsa copiilor noştri? Ne comportăm ca un popor de oi care invită lupii să ne stăpânească” a spus Puşcaşu.

El a arătat că deşi se spune că aceste proteste sunt extraordinare, dar nu schimbă nimic, el consideră însă că acestea aduc schimbări.

„Ne schimbă pe noi. Ştim noi că putem fi liberi. Că suntem întregi la cap într-o lume de nebuni” a spus Puşcaşu.

Şi liderul iniţiativei civice „Suceava Educată”, Marius Cârneală, a explicat că protestul este şi pentru drepturile copiilor.

Potrivit lui Cârneală, interesul major al copiilor este să fie şi educaţi, un drept de care guvernanţii i-au privat atât anul trecut, dar şi recent, prin măsurile adoptate.

El a subliniat că nu li se poate pune pumnul în gură copiilor care vor să meargă la şcoală.

La protestul de la Suceava a fost prezent şi Pompiliu Diplan, liderul grupului civic  „Starea de Libertate”.

Participanţii la protest au scandat „Libertate” sau „Vrem libertate, nu certificate”, purtând pancarte prin care au solicitat reluarea şcolii cu prezenţă fizică sau anularea certificatelor verzi.

Potrivit manifestului organizatorilor, prin protestul de duminică s-a cerut:

  • „Încetarea tuturor restricţiilor şi a stării de alertă. Implicit – eliminarea obligativităţii măştii, revenirea la învăţământ faţă în faţă;
  • Abrogarea legii carantinei, Legea 55/2020, care îi dă drepturi dictatoriale lui Raed Arafat;
  • Renunţarea la politicile sanitare bazate pe obligativităţi şi trecerea la cele bazate pe recomandări, care respectă libertatea individuală, protejarea celor vulnerabili prin oferirea de servicii şi facilităţi, plus program naţional de profilaxie.

În această ordine de idei cerem:

> Retragerea proiectului legii vaccinării obligatorii, PLx 399/2017;

> Retragerea proiectului de lege care transformă Poliţia Militară în organ de represiune împotriva civililor;

> Respingerea Paşaportului de vaccinare, instrument de presiune şi segregare socială pe criterii medicale;

> Anularea ordonanţei de urgenţă care desfiinţează malpraxisul – adoptată luni, 29 martie 2021;

  • Eliminarea oricăror interferenţe ale diferitelor organisme ale statului cu Biserica şi cu libertăţile religioase;
  • Cerem ca Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor să accepte schemele de tratament aplicate cu succes atât de medici români, cât şi de medici străini, independent de recomandările OMS, şi redeschiderea spitalelor în vederea asigurării serviciilor medicale pentru bolnavii cronici;
  • Cerem să înceteze executarea necondiţionată a ordinelor OMS (organizaţie aservită BigPharma) de către Ministerul Sănătăţii, precum şi o analiză a deciziilor OMS în vederea continuării, condiţionate sau nu, a colaborării cu această organizaţie.;
  • Demiterea şi anchetarea tuturor celor responsabili pentru situaţia actuală, prin comiterea de abuzuri, acte de terorism mediatic, fraude, mascarea conflictelor de interese, crime împotriva umanităţii, terorism de stat, trădare conform art. 394-398 din Codul penal, răspândire de informaţii false. Printre aceştia se numără: Klaus Werner Iohannis, Raed Arafat, Florin Cîţu, Vlad Voiculescu, Ludovic Orban, Nelu Tătaru, Marcel Vela, Lucian Bode, Valeriu Gheorghiţă, Adrian Streinu-Cercel, Alexandru Rafila, Virgil Musta, Carmen Dorobăţ ş.a.

Întrucât suntem perfect conştienţi că acestea reprezintă doar soluţii de moment, cerem imperativ:

  • Schimbarea mecanismului electoral prin adoptarea unei noi legi electorale, bazate pe principii de transparenţă, competenţă şi reprezentativitate reală, şi care să mute centrul de putere dinspre partide înspre comunităţi;
  • Alegeri anticipate organizate pe baza acestei noi legi electorale, care să asigure astfel schimbarea întregii clase politice actuale, dovedită în cea mai mare parte a fi incompetentă, vândută şi slugarnică faţă de interesele străine;
  • Elaborarea în cel mai scurt timp a unei Strategii de restaurare şi dezvoltare naţională, care să scoată ţara din dezastrul produs de incompetenţa şi inconştienţa clasei politice trădătoare”. (N.B.)


Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI