Rugbi, Divizia Naţională

CSM Suceava a pierdut duelul cu Griviţa Bucureşti

Într-o partidă restanţă contând pentru etapa a X-a a Diviziei Naţionale de Seniori (DNS), echipa de rugbi CSM Suceava a întâlnit, sâmbătă, pe terenul „Unirea”, echipa Griviţa Bucureşti. Rugbiştii antrenaţi de Marcel Creţuleac, care a şi evoluat pe teren, au încercat să ţină piept adversarilor, dar nu au reuşit. Fără o serie de jucători, după un şir aproape nesfârşit de accidentări şi după ce au stat o rundă urmând să joace abia pe 6 noiembrie cu Ştiinţa Petroşani, echipa suceveană nu a izbutit decât două lovituri de pedeapsă, prin Sabin Creţu, dar a încasat nu mai puţin de 24 de puncte din partea bucureştenilor.

CSM Suceava a rezistat doar prima repriză în faţa celor de la Griviţa Bucureşti, pauza din campionat şi absenţa jucătorilor experimentaţi făcând ca după pauză gazdele să cedeze. Aşadar, scorul final al partidei CSM Suceava – Griviţa Bucureşti a fost 6-24.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI