După debutul cu studiul monografic „Desculţ în mileniul III” (2017), criticul literar Silvia-Ioana Sofineti a semnat doar un an mai târziu o carte insolită în literatura noastră. „Mortul viu. Mutaţii funcţionale şi estetice de la motivul literar la motivul din Pop Culture. Filmografia”, Editgraph, Buzău, 2018. Cu un motto din „Dracula” lui Bram Stoker, „Sunt taine pe care oamenii abia le pot întrezări şi pe care secole întregi nu le-au putut lămuri decât în parte”, şi sub semnul unei surâzătoare convingeri personale că, atunci când „se întâmplă lângă noi lucruri, fenomene pe care nu le putem încadra în logica noastră obişnuită”, „intervine imaginaţia”, plăcerea adâncirii misterului, deoarece „dacă am înţelege totul, viaţa noastră ar fi monotonă”, autoarea ne propune o palpitantă călătorie în timp alături de „mortul-viu”, de „fiinţa vampirică”, de vampir – personaj al literaturii universale, protagonist în numeroase creaţii cinematografice, „în animaţie, în benzi desenate şi în jocuri video”. În această călătorie, „nemortul”, vampirul este marcat de nostalgia iubirii şi chiar de iubire, care îl transformă treptat: acum „aproape că se confundă cu un om normal şi doar cei care au ochi de văzut observă că e diferit”.
Stilul alert, expunerea „pe înţelesul tuturor” a concluziilor cercetării pe etape şi în concisa „În loc de încheiere” şi ilustraţiile color fac lectura atractivă, şi pentru cititorii adolescenţi, şi pentru cei maturi, deşi bănuim că aceştia, spre deosebire de cei dintâi, vor stărui cu un interes la fel de mare şi asupra bibliografiei, texte literare şi autori.
Cum după „Lauda lucrurilor” de G. Călinescu, poezia criticilor literari nu mai ne apare ca o surpriză, nu am putut decât să mă bucur când mi-a ajuns sub ochi, proaspăt tipărită, noua carte a Silviei-Ioana Sofineti, „feline pândind printre gânduri”, Editgraph, Buzău, 2021. Absolventă de Litere la Universitatea Bucureşti, profesoară de limba şi literatura română la Liceul pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia – Ialomiţa, autoare de studii şi articole critice, dar şi laureată a câtorva concursuri de poezie, secretar de redacţie al cunoscutei reviste „Spaţii culturale” din Râmnicu Sărat, cu studii preuniversitare în arte vizuale, realizatoare de grafică de carte, Silvia-Ioana Sofineti este o prezenţă multiplu înzestrată, un condei de incontestabil talent al generaţiei cu care noul secol a intrat pe scena vieţii literare româneşti.
Ilustrat cu pisici blânde, melancolice şi misterioase pictate de Silvia-Ioana Sofineti, volumul său de versuri a preferat în titlu termenul feline poate pentru minusul de drăgălăşenie sugerat de înrudirea cu tigrii şi leoparzii, poate pentru mutarea accentului de pe senzualitate pe cerebralitate. Gânditoare, felinele poetei o însoţesc pe cărările complexe şi complicate ale unei iubiri rafinate, desfăşurate cu voluptatea trăirii ei în peisaje dominant autumnale, prielnice reflexivităţii. Confidentă, „ţi s-a ghemuit pisica în suflet /îţi toarce vis după vis.” („toarcere de seară”), prietenă-geamănă, „ajunsă lângă ea, mă uit în ochii galbeni/şi găsesc soarele /deşi ploaia mi-a ajuns în suflet./ridic pisica în braţe/mi se întinde pe şira spinării/până devenim una şi aceeaşi…” („feline”), ea este deopotrivă partea de taină a ta şi a lumii: „pisica neagră întinde languroasă o lăbuţă/un ochi e o planetă, celălalt un soare/cu unul vede sufletul/cu celălalt trupul…” („cromatică”); „te uiţi chiorâş la mine, de parcă ţi-aş povesti/despre pisica aceea care zbura / purtată de baloanele legate de coada ei./cum care pisică? aia care trecu pe sub/aşternutul tău, ziua-n amiaza mare/după două zile de priveghere” („ritual”). Şi iubirea trăită sub ochii impenetrabili ai felinelor e aparte, nu atât o căutare a complementarităţii şi a (re)unirii într-un vârf al acesteia, cât chiar o topire unul în celălalt: „unul într-altul, aceeaşi privire, aceeaşi umbră. /braţul meu e braţul tău/gândul meu e gândul tău/nici nu cred că mai suntem doi…” („devotament”); „zăpada mieilor se simte în respiraţia ta/care trece ca un for printre vertebrele mele/dincolo de carne, de oase, de măduvă/până devin alba/o imagine ştearsă în photoshop.” („fotografie”).
La fel de intens şi oarecum detaşat, ca la un spectacol al gândurilor poetei, felinele privesc şi la cele consacrate dragostei de poezie, dragostei pentru pictură, printre care apar, raportate la întregul cărţii, câteva poezii ca nişte flori exotice în grădina de sub fereastră: „selfie cu bacovia”, „ioanid”. Dar şi aproape o carte în carte, o frumoasă carte în frumoasa carte a Silviei-Ioana Sofineti, cartea copacului, a singurului copac „rămas netoaletat cu drujba/de cei de la salubritate”: „ivire”, „omul-copac”, „natură statică”, „narcisism” şi altele, pe care nu le vom mai numi, nerezistând în schimb plăcerii de a reproduce una integral: „îmi intră frunzele în camera/copacul se întinde a somn prin fereastră/până la fotoliul pe care stau dormitând/nici nu observ când ramurile mă cuprind /înlocuindu-mi oasele şi venele /sunt un copac adormit într-un fotoliu/dintr-o camera cu fereastra deschisă spre nord.” („metamorfoză”).
Părând jucăuşă la prima răsfoire, „feline pândind printre gânduri” ţi se dezvăluie la lectură ca o meditaţie poetică, plină de gravitate şi melancolie despre iubire şi natură, despre poezie şi pictură, despre necunoscute şi presimţiri într-o viaţă, viaţa scriitoarei Silvia-Ioana Sofineti, în care „inspiri vers, expiri vers/la mijloc cezură./te poticneşti şi inima îţi sare o bătaie…” („cogito ergo sum”). Fie că aşterne pe hârtie cronici literare, fie că desenează, urmărită cu paşi uşori şi ochi enigmatici de felinele sale.
Comentarii