Vineri, 12 iunie a.c., în sala „Bucovina” a Bibliotecii Municipale „George Bodea” din Câmpulung Moldovenesc, a avut loc un nou eveniment de referinţă pentru viaţa culturală a municipiului: lansarea romanului autobiografic „Tărâmul pierdut”, semnat de scriitorul Ioan Popoiu.
Manifestarea a fost moderată de bibliotecara Luminiţa Ignea, care a prezentat publicului atât autorul, cât şi semnificaţia apariţiei acestui nou volum memorialistic. Despre carte au vorbit profesorii Dorina Ghideon şi Ion Filipciuc, iar întâlnirea s-a bucurat de participarea iubitorilor cărţii şi a vieţii culturale câmpulungene.
Cu acelaşi prilej, Luminiţa Ignea a prezentat şi cronica literară intitulată „A trăi pentru a-ţi povesti viaţa”. În aprecierea sa, romanul recompune traseul existenţial al unui om aflat permanent între deschiderea către semeni şi nevoia de retragere în sine, între raţiune şi contemplaţie, între trăire şi reflecţie. Este povestea unei vieţi marcate de căutări, încercări şi împliniri, care îşi găsesc, în cele din urmă, echilibrul şi liniştea prin aşezarea la Câmpulung Moldovenesc şi recunoaşterea literară.
Prima intervenţie consacrată volumului i-a aparţinut prof. Dorina Ghideon, care a propus o lectură amplă şi profundă a romanului autobiografic „Tărâmul pierdut”, aşezând această nouă apariţie editorială în contextul întregii creaţii a autorului. Pornind de la faptul că Ioan Popoiu este cunoscut mai ales prin lucrările sale de istorie, poezie şi eseistică, vorbitoarea şi-a formulat încă de la început o serie de întrebări menite să conducă spre înţelegerea motivaţiei profunde a scrisului său: de ce scrie Ioan Popoiu?; ce l-a determinat pe istoricul preocupat de document şi adevăr factual să se îndrepte către literatura artistică?; este scrisul o formă de comunicare, o încercare de transmitere a unor valori, o modalitate de a lupta cu timpul şi cu uitarea?
Răspunsul la multe dintre aceste întrebări, a arătat prof. Dorina Ghideon, se află chiar în prefaţa volumului, unde autorul mărturiseşte că scrierea cărţii a reprezentat o provocare în confruntarea cu timpul şi cu imposibilitatea reconstituirii integrale a trecutului. Tocmai această limită a istoricului l-a condus către literatură, deoarece, acolo unde documentul nu mai poate reconstitui cu exactitate, memoria şi evocarea pot reda adevărul uman al experienţei trăite.
Referindu-se la construcţia romanului, vorbitoarea a remarcat alternanţa dintre perspectiva subiectivă şi tendinţa autorului de a se privi pe sine cu o anumită detaşare. În acest context, a invocat cunoscutele versuri eminesciene din „Melancolie” – „Şi când mă gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură / Încet repovestită de o străină gură…” –, observând că şi Ioan Popoiu priveşte uneori propria existenţă ca pe povestea unui alt om. Această distanţare conferă textului o dimensiune reflexivă şi filozofică aparte.
Dorina Ghideon a apreciat că autorul însuşi oferă cheia de lectură a cărţii atunci când o propune drept un veritabil roman al formării. Din această perspectivă, „Tărâmul pierdut” nu este doar o succesiune de întâmplări biografice, ci povestea devenirii unui om de cultură. Primele pagini păstrează încă amprenta istoricului, prin informaţiile monografice şi biografice, însă treptat naraţiunea capătă densitate şi profunzime, fiind însoţită de reflecţii, analize şi descrieri încărcate de lirism.
În opinia sa, volumul reprezintă o construcţie complexă în care se împletesc elemente autobiografice, istorice, politice, filozofice şi poetice. Realitatea este filtrată prin memorie şi sensibilitate, iar experienţa personală se transformă într-o autentică experienţă literară.
Prezentând parcursul existenţial al autorului, profesoara a evidenţiat frumuseţea paginilor dedicate copilăriei, descrisă ca un adevărat paradis al inocenţei şi libertăţii. Adolescenţa apare ca vârsta descoperirii şcolii, a respectului pentru profesori, a setei de cunoaştere şi a voinţei intelectuale. Anii studenţiei şi activitatea de muzeograf completează această devenire, oferindu-i autorului atât spaţiul formării culturale, cât şi un refugiu spiritual în vremuri dificile.
Un loc important în analiza sa l-au ocupat implicarea civică şi atitudinea critică a autorului faţă de realităţile ultimilor ani ai regimului comunist. Au fost amintite memoriul adresat conducerii de atunci a ţării, participarea la evenimentele Revoluţiei din Decembrie 1989 şi activitatea civică de după căderea comunismului. Totodată, au fost evocate întâlnirile şi dialogurile purtate de Ioan Popoiu cu personalităţi precum Constantin Noica, Gabriel Liiceanu şi părintele Cleopa.
În încheiere, Dorina Ghideon a subliniat dimensiunea afectivă a romanului, marcată de experienţe sentimentale care completează devenirea intelectuală a autorului şi contribuie la conturarea unui destin care îşi găseşte, în cele din urmă, echilibrul şi liniştea la Câmpulung Moldovenesc.
A urmat la cuvânt prof. Ion Filipciuc, cercetător pasionat al culturii şi tradiţiilor bucovinene, care a evocat mai întâi vechea prietenie ce îl leagă de Ioan Popoiu încă din perioada stabilirii acestuia la Câmpulung Moldovenesc. Vorbitorul a evidenţiat perseverenţa şi puterea de muncă a autorului, sintetizându-le sugestiv prin expresia „dărnicia şi zădărnicia scriitorului”, referindu-se atât la generozitatea cu care acesta s-a dedicat culturii, cât şi la efortul adesea insuficient răsplătit al celui care scrie şi publică.
Prof. Filipciuc a apreciat admiterea lui Ioan Popoiu în Uniunea Scriitorilor din România drept o recunoaştere firească a unei activităţi literare desfăşurate cu seriozitate şi consecvenţă, concluzionând că autorul şi-a urmat neabătut idealul şi a avut satisfacţia de a-l vedea împlinit. Referindu-se la romanul „Tărâmul pierdut”, pe care l-a considerat inspirat încă din titlu, a făcut câteva observaţii de ordin estetic şi literar, remarcând forţa evocatoare a întoarcerii în universul satului natal. În acest context, a amintit că mulţi dintre marii scriitori români şi-au aflat impulsul creator tocmai în despărţirea de locurile copilăriei, invocând exemplele lui Eminescu, Creangă, Blaga şi Cioran.
Totodată, cunoscutul monografist a formulat şi câteva reflecţii asupra condiţiei cărturarului în societatea contemporană, observând că aprecierea de care se bucură oamenii de cultură este adesea modestă. Dincolo de această notă realistă, mesajul său a fost unul de încurajare, subliniind că valoarea unei cărţi nu se măsoară prin succesul imediat, ci prin capacitatea ei de a rămâne şi de a transmite mai departe experienţe, idei şi modele de viaţă.
După prezentările din prezidiu, moderatoarea Luminiţa Ignea a invitat la dialog şi participanţii din sală.
Poeta Gabriela Braha a pornit de la una dintre afirmaţiile autorului din prefaţa volumului – „cărţile sunt porţi spre tărâmuri pe care doar imaginaţia le poate înţelege” –, apreciind cultura, sensibilitatea şi eleganţa scrisului lui Ioan Popoiu. În semn de preţuire, aceasta a recitat poezia „Pe scena lumii” din volumul „Purpură şi glorie”. La rândul său, prof. ing. Ion Barbu a apreciat valoarea documentară şi formativă a romanului, pe care l-a considerat o mărturie autentică despre devenirea intelectuală a unui copil provenit din mediul rural într-o epocă în care accesul la liceu şi facultate presupunea muncă, perseverenţă şi sacrificiu. Totodată, a evidenţiat calitatea scriiturii şi sinceritatea evocărilor autobiografice, mărturisind că dintre lucrările publicate de Ioan Popoiu îi sunt deosebit de apropiate volumele cu tematică istorică.
În cuvântul meu, am apreciat romanul autobiografic „Tărâmul pierdut” ca pe o carte care depăşeşte limitele unei simple evocări personale, transformându-se într-o autentică mărturie despre destinul unei generaţii. Am remarcat sinceritatea care străbate întregul volum, valoarea documentară a paginilor dedicate copilăriei, războiului, foametei şi transformărilor sociale prin care a trecut România, precum şi frumuseţea evocării anilor de şcoală şi de studenţie. De asemenea, am apreciat curajul cu care autorul îşi prezintă propriile căutări, împliniri şi dezamăgiri, transformând experienţa individuală într-o experienţă colectivă.
În încheierea manifestării a luat cuvântul Ioan Popoiu, care a mărturisit că nu este deloc uşor să vorbeşti despre o carte după ce ai încheiat scrierea ei. El a ţinut să precizeze că „Tărâmul pierdut” nu trebuie privită ca o simplă biografie şi nici ca o carte de memorii în sensul strict al termenului, întrucât o asemenea lectură ar îndepărta cititorul de mesajul ei profund. Tocmai de aceea, a arătat scriitorul, a încercat să ofere încă din prefaţă cheia de înţelegere a volumului.
Autorul a subliniat că lucrarea sa este un roman autobiografic, construit în spiritul literaturii memorialistice, gen care presupune nu doar evocarea unor experienţe reale, ci şi transfigurarea lor artistică prin stil, perspectivă şi viziune. În opinia sa, „Tărâmul pierdut” se apropie de structura unei saga, formulă narativă pe care a ales-o în mod deliberat, deoarece aceasta păstrează întotdeauna o doză de mister şi permite vieţii să fie privită ca o succesiune de întâmplări, căutări şi sensuri aflate în permanentă devenire.
Cu sinceritate şi o notă de reflecţie filozofică, Ioan Popoiu a vorbit şi despre rolul acelei „nebunii creatoare” fără de care marile proiecte nu pot fi duse la capăt, evocându-l simbolic pe Don Quijote. În viziunea sa, omul care îndrăzneşte să viseze, să caute şi să depăşească limitele obişnuitului este cel care poate crea ceva durabil şi semnificativ. „Realitatea nu este ceva încremenit şi definitiv”, a afirmat autorul, adăugând că oamenii nu posedă decât percepţii subiective asupra lumii, în timp ce adevărul absolut rămâne accesibil numai lui Dumnezeu. Din această perspectivă, „Tărâmul pierdut” reprezintă expresia unei experienţe profund asumate, o carte în care memoria, reflecţia şi trăirea se întâlnesc şi se transformă în literatură.
La final, participanţii au rămas cu sentimentul că nu au asistat doar la lansarea unei cărţi, ci la o veritabilă întâlnire cu o viaţă transpusă în literatură. Iar dacă, aşa cum mărturiseşte autorul, „Tărâmul pierdut” este mai mult decât o biografie, o formă de trăire transformată în scriitură, atunci această carte a deschis, pentru câteva ceasuri, poarta unei lumi în care memoria, emoţia şi cuvântul scris se întâlnesc pentru a salva timpul de uitare.
VASILE AIOANEI
Comentarii