> Zece cadre medicale şi 16 pacienţi au fost depistaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, consilier Gabriela Băncilă, ne-a declarat că autorităţile sanitare efectuează o anchetă epidemiologică la Spitalul Municipal Vatra Dornei, după ce 10 cadre medicale şi 16 pacienţi au fost confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2.
Băncilă a spus că trei dintre persoanele confirmate pozitiv cu Covid-19 şi care au o formă medie a bolii erau internate în spitalul dornean. Celelalte, cu forme uşoare, se aflau la domiciliu, fiind supravegheate medical de medicii de familie.
Gabriela Băncilă a precizat că se efectuează o anchetă epidemiologică în spital, pentru a se afla care este sursa infectării. (N.B.)

























Comentarii