Consiliul Judeţean Suceava îşi lichidează datoriile

> Faţă de începutul anului, datoriile aferente programului „Suceava – Utilităţi şi mediu” şi cele din creditele pentru finanţarea unor obiective de investiţii sunt mai mici cu aproape 6 milioane de lei

Consiliul Judeţean Suceava avea, la mijlocul anului, datorii curente de aproape 72 de milioane de lei. Aşa rezultă din Raportul de analiză pe bază de bilanţ privind situaţiile financiare la data de 30 iunie a.c., potrivit căruia la datorii comerciale, avansuri şi alte decontări, în valoare totală de 17,95 de milioane de lei, scăderea faţă de începutul anului este de 49%, „datorită diminuării datoriilor curente către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări la Consiliul Judeţean şi Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sfântul Ioan cel Nou» Suceava”. După primele 6 luni ale anului, datoriile curente către bugetele de stat, de asigurări sociale şi de asigurări de sănătate se ridicau la 17,95 de milioane de lei, cu o diminuare de 3,32% comparativ cu debutul anului. De asemenea, cu un nivel de 16,87 de milioane de lei, aflăm că „salariile angajaţilor înregistrează o scădere de 3,69% faţă de începutul anului”. Tot în aceeaşi categorie intră şi suma de 24,65 de milioane de lei, datorii din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, reprezentând avansuri primite de la autorităţile de certificare-management, cât din „decontări în curs de clarificare” pentru proiecte derulate de Consiliul Judeţean. În ceea ce priveşte datoriile necurente ale Consiliului Judeţean, acestea erau, pe 30 iunie a.c., de 74,14 de milioane de lei, în scădere cu 5,81 de milioane de lei. Acestea sunt cele „aferente creditului extern contractat de Consiliul Judeţean Suceava în numele unităţilor administrativ-teritoriale înscrise în programul „Suceava – Utilităţi şi mediu la standarde europene”, partea care nu a fost înregistrată de unele unităţi administrativ-teritoriale în contabilitatea proprie”. Totodată, la datorii necurente sunt înscrise şi creditele interne contractate de Consiliul Judeţean Suceava pentru finanţarea unor obiective de investiţii de la nivelul acestuia. Conform Raportului privind situaţiile financiare la 30 iunie 2021, la datorii necurente figurează inclusiv provizioanele constituite de Consiliul Judeţean, Muzeul Naţional al Bucovinei şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului pentru plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, dar şi cele de la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, pentru litigii în legătură cu decizii ale Camerei de Conturi Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI