Şi în august

Sucevenii pot cumpăra titluri de stat emise de Ministerul de Finanţe

> Sumele astfel adunate vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice

Ministerul Finanţelor a emis, în cadrul Programului „Tezaur”, începând de ieri, 2 august 2021, trei noi emisiuni de titluri de stat.

Oana Violeta Apetrea, purtător de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava, informează că aceste au maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, la dobânzi de 3,15%, 3,50%, respectiv de 3,85%. Titlurile de stat au valoarea nominală de un leu şi sunt în forma dematerializată. Până pe 27 august 2021, acestea pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei statului. De asemenea, până 26 august, în mediul urban, şi până pe 25 august, mediul rural, titlurile de stat pot fi achiziţionate prin Compania Naţională Poşta Română.

Oana Violeta Apetrea precizează că dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune, titlurile de stat emise în cadrul Programului „Tezaur” fiind transferabile şi putând fi răscumpărate în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, investitorii având posibilitatea anulării subscrierilor deja făcute, însă doar în perioada de subscriere. Au posibilitatea de a achiziţiona titluri de stat persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

„Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice” a subliniat Oana Violeta Apetrea.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Hary Twatter says:

    Citeste “statul vrea sa se imprumute de la suceveni platind dobinzi care nu acopera nici macar inflatia” sau “Deficitul bugetar si refinantarea datoriei publice pe spinarea cetateanului cu drept de vot”.
    E timpul sa investiti banii cistigati afara sa stingeti datoriile facute de conducatorii destoinici. Pierzi un pic, dar sentimentul patriotic de contributie la bunastarea tarisoarei nu are valoare masurabila.
    😂

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: