Dealurile din jurul Sucevei

Suceava, oraşul copilăriei şi adolescenţei mele, mi-a rămas pentru totdeauna în suflet. Îl consider acel „a fost odată ca niciodată” cu care începe povestea vieţii mele. Este aşezat pe un deal şi o ploaie torenţială îl spală integral în câteva minute. După ploaie, acoperişurile caselor, turlele celor cincizeci de biserici şi frunzişul arborilor bătrâni strălucesc de prospeţime.

La fel de mult îmi plac dealurile din jurul oraşului. Pe unul se află cetatea lui Ştefan cel Mare, iar pe altul, din partea opusă – mânăstirea fortificată Zamca. În zare se văd pădurile solemne de fagi. Pe acele dealuri hoinăream când „fugeam” de la şcoală.

Ca să fiu sincer, îmi plăcea la şcoală (urmam cursurile liceului „Petru Rareş”). Nu mi-a trecut niciodată prin minte asocierea de idei făcută de G. Bacovia: „liceu – cimitir al tinereţii mele”. Aveam vocaţie de elev.

La început de an şcolar, în fiecare seară, până noaptea târziu, citeam din manualele şcolare, cu nesaţ. Le parcurgeam integral, pe toate.

La şcoală eram, la fel, captivat de explicaţiile profesorilor. N-a existat nimic care să mă facă să antipatizez şcoala.

S-a întâmplat însă altceva. Au apărut în sufletul meu o dorinţă de depărtări misterioase, un erotism difuz, o sete de libertate care nu mai încăpeau în spaţiul unei săli de clasă. Asta s-a întâmplat cu puţin înainte de a împlini şaisprezece ani. Avusesem, până atunci, numai note de 10 la toate disciplinele. Citisem, cu ardoare, sute de cărţi. Scrisesem caiete întregi cu poeme şi îmi doream să fiu recunoscut ca poet de oameni serioşi, cu costum, cravată şi o dicţie cultivată. Şi iată că pe neaşteptate, fără ca eu să urmăresc asta, m-am schimbat. Stăteam în sala de clasă, cu coatele pe băncile de lemn scrijelate şi mâzgâlite de elevii dinaintea mea, şi mă înnebunea gândul că la numai câţiva paşi existau dealurile cu iarba unduită mereu de vânt, pădurile fremătătoare, norii lent alunecători pe cerul albastru. Toată ştiinţa din manuale şi din minţile profesorilor mi se părea neînsemnată şi zadarnică în comparaţie cu viaţa care pulsa amplu în afara şcolii. Mă uitam şi la fetele din clasă, cu sânii care împungeau tulburător stofa ieftină a uniformei, cu bentiţa albă legată astfel încât să le ţină gâtul dezgolit şi să le evidenţieze urechiuşele frumos desenate, cu obrajii inundaţi de roşeaţă la orice aluzie mai îndrăzneaţă a mea. Pentru mine fetele erau şi ele „natură”.

Nimic, nici lanţurile nu m-ar fi putut ţine în clasă când simţeam chemarea existenţei necuprinse. Până şi o şopârlă de pe ruinele încălzite de soare ale Cetăţii lui Ştefan cel Mare mi se părea mai importantă decât înlănţuirile de hexagoane desenate pe tablă de profesoara de chimie.

Drept urmare, plecam fără explicaţii de la şcoală, nu înainte de a câştiga repede, în cele zece minute ale câte unei pauze, adepţi.

M-am transformat, în câteva luni, într-un personaj desprins parcă dintr-un roman al lui Jack London. Ars de soare, cu părul încâlcit de vânt, mirosind a fân şi a fum de ţigară şi având privirea reglată pentru orizonturi vaste, veneam, când veneam, la şcoală uşor plictisit, cu un fel de duioşie faţă de profesorii care jucau mereu acelaşi rol, în timp ce în lumea largă se trăia. Bineînţeles că nu aveam dreptate, bineînţeles că eram enervant, dar nu mă puteam opune erupţiei de viaţă din sufletul meu.

Mă îmbătam de sentimentul măreţiei, când mă aflam sub cerul liber (sau când convingeam o fată să se trântească alături de mine într-o căpiţă de fân). Ţin minte beatitudinea pe care am trăit-o mergând singur pe un deal, în plină furtună. Cămăşa îmi fâlfâia pe umeri, agitată de vijelie, apa mi se scurgea pe păr şi pe obraji, fulgerele năpraznice îmi luminau faţa. Merită să te naşti, fie şi numai pentru a trăi un asemenea moment. (Din „România literară”, numărul 27-28/ 25 iunie 2021, p. 20, în cadrul anchetei revistei pe tema „România scriitorilor”).

ALEX. ŞTEFĂNESCU

Foto: La vârsta suceveană, Alex. Ştefănescu împreună cu tatăl, Alexandru Ştefănescu, şi apoi cu sora, Alexandrina, şi cu fratele, Florin

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: