La 15 iunie a.c., la Mănăstirea Putna a avut loc deschiderea manifestărilor aniversare „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”.
Evenimentul este organizat sub patronajul Academiei Române şi al Patriarhiei Române şi este dedicat aniversării a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni şi de la Primul Congres al Studenţilor Români de Pretutindeni, care au avut loc la Mănăstirea Putna, în 15–16 august 1871. Cele două evenimente din 1871 au fost organizate de studenţii români de la Viena, reuniţi în asociaţia „România Jună”, cu sprijinul studenţilor români din alte centre universitare şi al multor români cu râvnă pentru unitatea neamului. Un rol deosebit de important în organizare l-a avut Mihai Eminescu.
Activitatea a debutat cu Slujba de pomenire a poetului Mihai Eminescu în biserica Mănăstirii Putna, slujbă oficiată de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
După ce au fost depuse jerbe de flori la statuia marelui poet din incinta aşezământului monahal, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, dl Niculai Barbă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, şi Elena Kuji Buteică, cea care a câştigat în 2011 concursul de discursuri studenţeşti la aniversarea a 140 de ani de la Serbarea din 1871, au vorbit despre „Responsabilitatea faţă de un ideal continuu – unitatea naţională”.
PS Damaschin Dorneanul a arătat că nu dificultăţile exterioare sunt problema noastră, ci cele dinlăuntru: „A fost oare uşor în 1871, sub stăpânire străină, când ţara era împărţită? N-au fost atunci încercări de intimidare şi de stopare a iniţiativei şi a elanului? Ne pare că este mai greu acum decât în 1966, în plin regim comunist? Ce ne împiedică în a cultiva şi a ne promova idealul de unitate? Din afară, mai nimic. Şi oricum, în epoca «libertăţilor» şi a «drepturilor», mici pietre de poticnire exterioare ar putea fi uşor depăşite. Dinlăuntru, însă, nu puţine. O unitate naţională nu se decretează, ci se cultivă şi se constată, apoi, într-un firesc al lucrurilor. Nu se impune de sus, ci se construieşte de jos, şi între olaltă. Nu se proclamă festiv, demagogic şi politicianist, ci se zideşte cu sinceritate, jertfă de sine, curaj şi credinţă. Le avem pe acestea din urmă? Atunci suntem pe drum bun. Ne lipsesc ori de abia pâlpâie în noi credinţa, curajul, altruismul şi sinceritatea? Atunci mai avem de lucrat în duhul şi inima de unde purcede lucrarea unităţii. Căci la ce unitate la scară largă mai pot visa dacă dezbinarea e aici, lângă mine: între vecini, între rude”.
Dl Niculai Barbă, vicepreşedinte al CJ Suceava, a arătat că nu împrejurările sunt relevante pentru a împlini un lucru bun, ci importantă este ţintirea binelui pe termen lung: „Sunt evenimente la care trebuie să contribuim şi faţă de care avem o mare obligaţie. Am auzit întrebarea «cine să fa-că?», dar mai ales «cine ar putea?» Eu cred că este obligaţia noastră: cei care trebuie şi cei care pot să o facă suntem noi toţi – cei care a dat Dumnezeu să trăim în aceste vremuri şi pe aceste locuri”. (…) „În această perioadă, omenirea întreagă trece prin perioade grele. Dar prin credinţă, prin încredere, prin ceea ce facem fiecare dintre noi putem să îndeplinim năzuinţa acelor vrednici bărbaţi ai istoriei: Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu. Erau doi tineri – unul împlinise 20 de ani, celălalt nu trecuse de 18 ani, dar care, prin mesajul lor, au rămas în istorie. Noi, astăzi, suntem obligaţi să ducem năzuinţa lor mai departe, năzuinţa de unitate a neamului, dorinţa de dezvoltare. Eu cred că ceea ce facem pentru a marca acest eveniment nu este până pe 15 august sau până la anul, ci trebuie să fie în veci” a mai spus vicepreşedintele CJ.
Părintele stareţ al Mănăstirii Putna, arhimandrit Melchisedec Velnic, a subliniat ce înseamnă recunoştinţa unui popor care îşi cinsteşte înaintaşii: „Un popor care are recunoştinţă faţă de înaintaşi face dovada unui suflet tare, iar neamul care are un astfel de suflet nu are a se teme niciodată pentru existenţa sa. De aceea astăzi, ca şi oricând, ba şi mai mult încă, am vrut şi vrem să ţinem aprinsă flacăra credinţei atâtor tineri care acum 150 de ani, mânaţi de acest ideal al păstrării sufletului neamului românesc viu şi puternic, s-au adunat aici, la Mormântul Marelui Român şi Apărător al creştinătăţii, Sfântul Voievod Ştefan. Atunci, în această incintă, a răsunat apelul lor: «Trecutul nostru nu este decât înfricoşatul coif de aramă al creştinătăţii, al civilizaţiunii. Christos a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirii, Ştefan cu spada cea de flacără a dreptului. Unul a fost Libertatea, celălalt apărătorul Evanghelului ei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ştefan, pe mormântul creştinului pios, al Românului Mare». (Apel, Viena, 4 martie 1870, semnat de Preşedintele Comitetului Central, Conte E. Logothetty, şi de secretar, Mihai Eminescu). Prezenţa unui ideal în inimile tinerilor acestui popor este mărturia nobleţei şi garanţia perenităţii, arvuna sfinţeniei. Dorim ca acest ideal să continue şi, aşa cum sufletele românilor au vibrat la unison cu sufletul unui tânăr pe numele lui Mihai, sau Ioan, sau Ciprian, aşa dorim să vibreze şi sufletele noastre astăzi. Vrem să li se facă iarăşi auzite glasul, dorinţa şi idealul, de aceea am găsit de cuviinţă să punem început acestor manifestări cu înseşi cuvintele lor: «Serbarea de la Putna trebuie să fie un act produs de o naţiune întreagă; serbarea de la Putna are să fie întrunirea naţiunei române în suvenirurile trecutului, în însufleţirea prezentului şi speranţele viitorului! În trecutul neguros al naţiunii române sunt multe puncte strălucitoare, unul dintre acestea, cel mai strălucitor, este acela în care apare umbra măreaţă a lui Ştefan cel Mare, pe lângă această suvenire să ne adunăm la mormântul acestui bărbat să ne dăm mâna, aici să o zicem în faţa lumii, cum că am avut un trecut şi voim a avea un viitor! Iată ideea sărbătorii!» – este un fragment din Apelul Comitetul Central pentru Serbarea întru memoria lui Ştefan cel Mare, 15 iunie 1871”.
Elena Kuji Buteică a vorbit despre importanţa faptelor fiecăruia în materializarea idealurilor naţionale. „Astăzi este un moment în care Ştefan cel Mare, mie şi dumneavoastră, ne dă şansa să ne întâlnim, ne ocroteşte şi ne binecuvântează şi ne ajută să conştientizăm că faptele fiecăruia dintre noi sunt cele care construiesc România de astăzi şi – mai ales – cea de mâine. Iar dacă ne uităm la România de ieri, la România poetului Mihai Eminescu, a lui Porumbescu, a lui Xenopol, a lui Slavici, avem o datorie frumoasă pe care nu trebuie să o vedem ca pe o povară, ci ca pe o şansă de a construi pe mai departe împreună, într-o unitate a idealurilor şi simţirilor noastre, astfel încât peste 150 de ani să fim, poate, şi noi amintiţi, măcar ca o fărâmă din ceea ce noi amintim pentru ei. Este datoria noastră faţă de ţară, faţă de sufletele noastre, şi vreau să cred că aşa simţim cu toţii – roşu, galben şi albastru –, şi este cea mai frumoasă şansă de a conştientiza că viaţa nu trebui să treacă în fiecare zi pe lângă noi fără însemnătate. Dacă în fiecare zi facem o faptă bună pentru aproapele nostru, pentru ţara noastră, ne facem un bine nouă şi mai ales facem un bine României, pentru un viitor frumos, aşa cum merită.” (…)
Profesorul Adrian Alui Gheorghe a fost cel care a prezentat expoziţia. Întâi a pus în context Serbarea din 1871 şi consecinţele ei: „Descifrând istoria ulterioară a românilor şi a României, privind cu detaşarea şi luciditatea unui veac şi jumătate de la acele evenimente, putem avea astăzi dimensiunea visului, a speranţei, a disperării chiar a ceea ce au însemnat cele două momente ale acelei acţiuni colective; Serbarea de la Putna şi congresul studenţimii române, care i-a urmat, au fost consecinţa unui complex de factori, dar şi a unei dorinţe de secole, amânată, dar niciodată uitată, şi care a căpătat forma unei sărbători; o serbare naţională/o sărbătoare naţională nu pot fi decât expresia conştiinţei că aparţii unei naţiuni; există o bucurie a sărbătorii şi a serbării de fapt în toate actele şi etapele evenimentului. În memoria acelor vremuri şi a acelor evenimente este deschisă astăzi această expoziţie, de la Mănăstirea Putna, care marchează începutul unei importante serii de acţiuni comemorative şi de celebrare a unor momente şi a unor personalităţi providenţiale pentru rezistenţa şi persistenţa noastră în istorie”.
Un capitol central în prezentarea sa a vizat Urna, principalul obiect adus în dar de către studenţi în 1871: „Piesa centrală a expoziţiei o reprezintă urna antică de argint, depusă ca «un semn de pietate şi de amintire» pe mormântul voievodului Ştefan cel Mare; inscripţia este edificatoare: «Eroului, învingătorului, apărătorului existenţei române, scutului creştinătăţii, lui Ştefan cel Mare, Junimea Română Academică»; ne putem imagina emulaţia stârnită în timp în jurul acestui obiect care s-a încărcat cu semnificaţie odată cu trecerea timpului; unii au gândit urna, şi-au imaginat-o, alţii au realizat-o, alţii, mulţi, au susţinut-o material, prin subscripţie publică, pentru a fi realizată; alţii au purtat urna pe braţe, au depus-o pe mormântul lui Ştefan cel Mare, pe unii i-a emoţionat, unii au plâns, alţii s-au cutremurat; mesajul pe care urna îl transmitea nu era, de fapt, pentru generaţia prezentă, ci pentru generaţiile viitoare; idealul era o proiecţie pentru viitorime; apoi, vreme de 150 de ani, urna aceasta a fost păstrată ca un odor de preţ în lada de zestre a neamului; a fost martoră la Războiul de Independenţă, la actul Marii Uniri de la 1918, a trecut prin două conflagraţii mondiale, a sângerat când au fost rupte bucăţi din pământul românesc, ale căror seminţe erau laolaltă cu celelalte în urna integratoare, a fost ascunsă în faţa barbarizării sovietice, a supravieţuit epocii comuniste; simbol al unui ideal, urna aceasta a ajuns, iată, să fie un răspuns sau o sumă de răspunsuri, din nou, întrebărilor noastre: Cine suntem? Spre ce ne îndreptăm? Cât mai atârnă în inima noastră sentimentul că aparţinem unei patrii? Cât ne mai doare rana văzută sau nevăzută a patriei? Dacă mai avem nevoie de o patrie? Dacă ne merităm patria?” (…)
Părintele arhimandrit Melchisedec Velnic a încheiat cuvântările, adresând mulţumiri celor care au sprijinit expoziţia şi care sprijină programul de manifestări aniversare. (…)
Amintind că manifestările aniversare sunt puse sub patronajul Academiei Române şi al Patriarhiei Române, părintele stareţ a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, care a dat binecuvântare pentru desfăşurarea programului aniversar şi a binecuvântat ca Sectorul Media al Arhiepiscopiei să transmită în direct deschiderea manifestărilor din această zi. De asemenea, a mulţumit Preasfinţitului Damaschin Dorneanul.
În finalul cuvântului, părintele stareţ a făcut un apel la cei care au documente ori reprezentări grafice ale Serbării din 1871 să ia legătura cu mănăstirea, pentru a le publica. Vorbind despre aflarea în Biblioteca Academiei Române a unei litografii făcute de pictorul Petru Verussi cu darurile aşezate pe mormântul Sfântului Ştefan cel Mare în 1871, a arătat că nu se ştie unde sunt celelalte schiţe făcute de acesta la Serbare. O litografie de la Serbarea lui Carol Popp de Szatmari este, de asemenea, căutată. Un colecţionar privat are o serie de documente privitoare la Serbarea din 1871 care sunt inedite. (…)
În cadrul expoziţiei au fost prezentate obiecte şi documente originale şi fotografii de la Serbările de la Putna, în special de la cea din 1871. Au fost executate lucrări de conservare la două epitafe din 1871, iar patru flamuri din 1871 şi laurii metalici de la Serbările din 1904 şi 1926 au fost restauraţi, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava. (Extras, adaptat, dintr-un amplu material semnat de protos. DOSOFTEI DIJMĂRESCU, Mănăstirea Putna, şi IRINA URSACHI, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor; Foto: Mănăstirea Putna)
Comentarii