Preţul ierbii

Şi-a plouat, şi uite că încă mai plouă… Iar după ce trec ploile astea, într-o zi vor veni altele, că aşa se cade… de sus! Până şi prin oraşe, ape mari, venite în urma unor precipitaţii abundente, n-au avut, repede, unde să dispară, aşa că fie s-au scurs anapoda, în şuvoaie groase şi învolburate care au acoperit străzile şi trotuarele, fie că au băltit până ce le-au zvântat vântul, soarele. Te pui cu natura, te pui cu fenomenele meteo?! Istoria se repetă cu ocazia fiecărei ploi straşnice, iar orăşeanul visător să aibă încălţări şi pneuri uscate – că şi de aia s-a făcut (ori a rămas) orăşean! – dă vina, mai întâi, pe canalizări, că nu-s croite astfel încât să soarbă dintr-o înghiţire tot ce cade de sus. La o adică, poa’ să dea vina şi pe vechii întemeietori ai aşezărilor, că le-au pus în calea ploilor, a scurgerilor etc. Privind însă într-o parte şi-n alta, dă cu ochii aproape doar de betoane şi de ciment, de asfalturi şi de pavele… care-s puse pentru ce-s puse, dar nicidecum să absoarbă apele. Altfel, orăşeanul respectiv poate că va fi aflat că administrativ-statistic are pe cap, potrivit normei conjuncturale, pământ verde, cu iarbă şi arbori, care (până la un punct de… exces) se drenează natural. Se bucură de el (administrativ-statistic; uneori chiar şi politic), dar pământul acela e mai ales pe la margini de UAT, pe coclauri cu care n-are de-a face. „De cu seară până dimineaţă/Urcă preţul ierbii-n orice piaţă” zicea odinioară un cântecel. Dar oricât ar creşte ipotetic preţul ierbii, mai tare urcă cel al betoanelor. Iar dacă e să investim în viitor, nu-i aşa?, vom investi în betoane, iar iarba aceea va fi din ce în ce mai departe. Dacă nu ne-om înţelepţi la vreme, s-o chemăm către noi.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Un comentariu

  1. Superb! Multi veniti de la sat au uitat de iarba verde de acasa si doresc betoane peste tot!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: