Asociaţia pentru Conservarea Vieţii Sălbatice şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Administraţia Parcului Naţional Călimani RA, implementează proiectul „Ecoturism şi educaţie ecologică în Parcul Naţional Călimani”, parte a programului „Spaţii Verzi”, finanţat de MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat.
Prin intermediul acestuia, aflăm că organizatorii îşi propun continuarea programului de educaţie ecologică pentru elevii comunităţilor din destinaţia de ecoturism Ţara Dornelor şi îmbunătăţirea experienţei de vizitare a Parcului Naţional Călimani. În acest sens, vor iniţia o serie de activităţi precum:
> dezvoltarea pepinierei educative amenajate în curtea Centrului de Vizitare al Parcului Naţional Călimani, prin implicarea elevilor şcolilor partenere din destinaţie. În urmă cu 2 ani, tot prin intermediul programului „Spaţii Verzi”, elevii şcolilor gimnaziale din comunele Panaci şi Şaru Dornei au plantat puieţi de molid în acestă minipepinieră. Anul acesta, alţi elevi din Ţara Dornelor vor lua parte la dezvoltarea pepinierei, învăţând, prin activităţi practice, etapele de viaţă ale unui arbore.
> organizarea zilei Parcului Naţional Călimani, pe data de 23 iunie a.c. În anii precedenţi, cu scopul de a conştientiza membrii comunităţii locale cu privire la importanţa ariei naturale protejate Parcul Naţional Călimani, s-au organizat competiţii culinare, ca „Eco-bucătarul destinaţiei”, jocuri tematice pentru copii, în care le-au fost testate abilităţile de orientare, de aprindere a focului în aer liber, în condiţii de siguranţă, de identificare a vârstei arborilor, pe rondele din lemn. Participanţii au avut parte şi de proiecţii de film cu imagini din viaţa sălbatică a Parcul Naţional Călimani, sesiuni de birdwatching, plimbări călare, ateliere de sculptură în lemn, tururi ghidate pe poteci tematice, precum: Lumea Tinovului sub Lupă şi Lemnul preţios al muntelui.
În acest an, din cauza condiiţiilor deosebite create de pandemie, cu ocazia zilei parcului vor fi organizate tururi ghidate pe poteca tematică din fosta exploatare de sulf. O parte din elevii şcolilor din Şaru Dornei şi Panaci vor participa la o excursie cu ghid în Parcul Naţional Călimani.
Ca elemente de noutate, în 2021 iniţiatorii proiectului vor reamenaja poteca tematică a carierei de sulf din Călimani şi vor construi un punct de informare turistică în vecinătatea potecii tematice, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea experienţei de vizitare a Parcului Naţional Călimani, responsabilizând, totodată, comunitatea şi oaspeţii ei în direcţia respectului pentru natură şi biodiversitatea acesteia.
Reamintim că Parcul Naţional Călimani a fost înfiinţat în 2000 şi acoperă peste 24.000 ha în nordul României, cuprinzând principala zonă vulcanică din Carpaţii Orientali. Este o arie protejată de interes naţional şi se întinde pe teritoriul administrativ a patru judeţe: Mureş, Suceava, Harghita şi Bistriţa-Năsăud. Parcul este cunoscut pentru caracteristicile sale geologice unice. Găzduieşte multe carnivore mari (inclusiv urşi bruni şi lupi) şi păsări (cum ar fi şoimii pelerini şi cocoşul de munte). Parcul conţine, de asemenea, o serie de specii rare de plante şi zone întinse de pădure veche. Deşi accesul în parc este facilitat de unele drumuri, regiunea este încă sălbatică şi îndepărtată, făcându-l un paradis pentru vizitatorii de pretutindeni, iubitori de drumeţie, ciclo-turism, schi de tură, turism ecvestru. (A.B.)

























Comentarii