Proiect de educaţie muzeală la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava:

„Secretele plantelor care ne vindecă. Poveştile plantelor medicinale”

Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava, din cadrul Muzeului Naţional al Bucovinei, anunţă o lecţie de muzeu cu activităţi interactive, care se va desfăşura doar online, începând cu data de 17 mai până la sfârşitul anului şcolar.

Lecţia se adresează elevilor din şcolile primare, gimnaziale şi liceale din municipiu şi din judeţ.

Scopul proiectului constă în valorificarea plantelor medicinale şi toxice erborizate, aflate deja în colecţia Muzeului de Ştiinţele Naturii, îmbogăţirea patrimoniului muzeal mobil cu specii noi de plante medicinale şi toxice care cresc în zona noastră, cunoaşterea florei spontane cu proprietăţi terapeutice şi importanţa lor în homeoterapia şi alimentaţia umană.

 În fiecare săptămână, în cadrul acestor lecţii vor fi postate pe pagina de Facebook a Muzeului de Ştiinţele Naturii informaţii teoretice şi practice despre câte o plantă medicinală. Aceste informaţii vor fi întrebuinţate la completarea şi decorarea unui caiet cu activităţi interactive (conceput în funcţie de vârsta elevilor).

 Muzeul de Ştiinţele Naturii îi provoacă pe elevi să participe la sărbătorirea Zilei Plantelor Medicinale, care va avea loc în data de 24 iunie, cu desene şi poveşti despre plantele medicinale şi să-i ajute pe muzeografi să realizeze un panou expoziţional temporar cu şi despre plantele medicinale, precum şi la constituirea unui ierbar cu plante medicinale din Bucovina. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: