„Primăvara inovării limbii franceze”

> La a IV-a ediţie, stagiul de formare îşi propune dezvoltarea competenţelor studenţilor şi profesorilor de limba franceză, „în dialog cu formatori francofoni experimentaţi”

Până la 15 mai a.c., va avea loc ediţia a IV-a a stagiului de formare destinat profesorilor de limba franceză „Primăvara inovării limbii franceze”/„Printemps de l’Innovation du français” (PIF). Tema stagiului este „Practici inovatoare în predarea limbii franceze”, acesta fiind organizat de Asociaţia Română a Profesorilor Francofoni, Filiala Suceava, în colaborare cu Universitatea „Ştefan cel Mare”, Centrul de Reuşită Universitară Suceava (CRU), Alianţa Franceză din Suceava şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Conform unui comunicat de presă al USV, ca în fiecare an, stagiul constituie „un prilej pentru toţi participanţii de a intra în dialog cu formatori francofoni experimentaţi, care vor interveni în cadrul atelierelor de formare propuse”.

Încă de la prima sa ediţie, iniţiată în 2017, de ARPF şi MOddou FLE, stagiul îşi propune, ca obiectiv principal, dezvoltarea competenţelor profesionale ale studenţilor şi profesorilor de limba franceză prin schimburi de experienţă inovative şi prin promovarea unor practici pedagogice moderne şi motivante. Programul stagiului, care în acest an va fi organizat online, va include trei părţi distincte: o masă rotundă pe tema mijloacelor numerice utilizate la ora de limba franceză; şase ateliere de formare susţinute de specialişti francofoni în didactica limbii franceze; o prezentare de edituri franceze însoţită de o tragere la sorţi a unor premii constând în manuale, reviste şi alte materiale didactice destinate predării limbii franceze. Stagiul de formare este susţinut, ca în fiecare an, de Agenţia Universitară a Francofoniei, Delegaţia Generală Valonia-Bruxelles la Bucureşti, Centrul de carte străină „Sitka”, editurile Hachette, Didier, CLE International, precum şi de revista „Le Français dans le monde”, care vor oferi participanţilor cărţi, manuale numerice şi abonamente la publicaţii de specialitate. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: