Învierea lui Hristos – arvuna învierii noastre

Pastorala la sărbătoarea Învierii Domnului a Înalt Preasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, preacuvioase maici, iubiţi credincioşi şi credincioase, Har, pace şi ajutor de la Preamilostivul Dumnezeu,

Învierea lui Hristos este singura care ne garantează trecerea de la viaţa actuală, robită legilor naturii, la viaţa absolută, în care materia este transfigurată în Duhul Sfânt, mai presus de legile care o robesc.

Mântuitorul Hristos, luând trupul nostru, a învins moartea în trup, prin Învierea Lui, aşa încât învierea noastră a devenit posibilă graţie Învierii Lui, după cum El Însuşi a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac”. (Ioan 11, 25-26).

Prin Înviere, Domnul nostru Iisus Hristos, dincolo de biruinţa vieţii asupra morţii, umple existenţa noastră de sfinţenie, după cum reiese din idiomela Canonului Sfintelor Paşti, Cântarea a 7-a: „Cât este de sfinţită, cu adevărat, şi mult prăznuită şi strălucită această noapte de mântuire, mai înainte vestitoare fiind a zilei celei purtătoare de lumină, a Învierii, întru care lumina cea fără de ani, din mormânt, tuturor a strălucit”.

Omul, prin comunicare şi în comuniune cu Hristos, în viaţa aceasta trecătoare, primeşte atât învierea în duh: „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine” (Ioan 5, 25-26), cât şi o anumită arvună a participării la învierea Lui cu trupul: „Nu vă miraţi de aceasta; că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29).

Se spune că la învierea cea de obşte fiecare om botezat în numele Preasfintei Treimi se va îmbrăca cu un trup eliberat de orice dependenţă, care va păstra datele lui personale.

Aceasta este slava despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în epistola adresată filipenilor: „Aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3, 20-21).

Sau, atunci când le scrie corintenilor: „Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului” (II Corinteni 3, 18).

Cei din această slavă, numită Rai, văd prin toate atât pe Dumnezeu, cât şi sensul suprem al tuturor lucrurilor.

Universul însuşi este plin de sens, de aceea se afirmă despre el că „este plin de verdeaţă şi de lumină”, ambianţă care le conferă celor din Rai fericirea veşnică (cf. Romani 8, 19-21; II Petru 3, 13).

Acolo, cerul va fi mai luminos decât cel pe care îl vedem acum, iar pe pământ, afirmă părintele Dumitru Stăniloae, vom regăsi, în noutatea lui, o frumuseţe indescriptibilă, dată de acea verdeaţă care nu se veştejeşte, împodobită cu flori luminoase de o varietate cu totul spirituală.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

În împărăţia lui Dumnezeu, oamenii nu vor mai avea nevoie de mâncare şi băutură, întrucât trupurile lor vor fi transfigurate (I Corinteni 15, 44).

Prin legea iubirii – iubirea va ţine în toate o ordine superioară, nesupusă stricăciunii (I Corinteni 15, 42, 53) – cei ce vor învia îşi vor simţi reciproc prezenţa oricând vor voi.

 Şi toţi se vor simţi în Hristos, trăit El însuşi ca prezenţă iubitoare, în toate şi între toate.

Oamenii vor fi foarte asemănători îngerilor – fiindcă „nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (Luca 20, 36) – şi se vor trăi unii pe alţii prezenţi, în transparenţa lor, care le va copleşi trupurile, şi fiecare, spune părintele Stăniloae, va fi văzut în unicitatea lui.

Şi trupurile celor din iad se vor păstra ca „unicităţi neanulate ale lui Dumnezeu”, întrucât Dumnezeu vrea să respecte în veci libertatea celor care au refuzat iubirea Lui. Numai că această nestricăciune a trupurilor lor va echivala cu o viaţă chinuită, întrucât aceştia vor purta nestricăciunea (I Corinteni 15, 53) asemenea unor răni care nu se distrug, nici nu se vindecă. Ei suferă „neconsumabilul foc de acolo”, concluzionează părintele Stăniloae, precum şi necomunicarea iubirii întreolaltă, lipsa totală de sens sau întunericul care le învăluie existenţa.

  1. În întunericul lor, ei nu mai văd pe nimeni, deoarece ei cred că în întunericul ce-i înconjoară sunt şi ceilalţi, pe care îi simt în „comunicarea necomunicării lor”.

Întunericul acesta, numit „întunericul cel mai dinafară” (Matei 8, 12), reprezintă maximul înstrăinării de Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Învierea a fost actul suprem al lui Dumnezeu faţă de noi. Hristos Însuşi a spus: „Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 40).

Or, o astfel de înviere se întâmplă anticipativ cu fiecare dintre noi, mai ales atunci când primim Sfânta Împărtăşanie, la care nu se poate ajunge decât prin Cruce, care este fereastra noastră spre Înviere.

 Prin Cruce, numele Hristos este numele Celui Care prin Înviere a biruit moartea, iadul şi păcatul şi Care garantează, în mod concret, şi învierea noastră. Or, cine respinge Crucea respinge Învierea, întrucât acestea sunt de nedespărţit.

De aceea, când rostim numele Domnului Hristos ştim că vom învia şi noi. Pentru că dacă n-ar fi înviat Hristos ca să rămână veşnic viu, n-ar fi putut avea loc, şi nici n-ar putea să aibă loc, în mod continuu, învierea noastră din moartea păcatului, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui, precedată de Taina Sfintei Spovedanii (cf. Ioan 6, 54, 56).

În acest sens, apostolii au propovăduit că după ce au văzut Învierea lui Hristos s-au putut împărtăşi de El şi au avut motiv să se închine Lui în faţa Sfintei Cruci, ca aceleia prin care a venit bucuria mântuirii întregii lumi.

Acelaşi adevăr îl mărturiseşte şi Biserica în cântările ei: „… Veniţi toţi credincioşii, să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos. Că iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea.” (Cântarea Învierea lui Hristos); de aici şi afirmaţia Sfântului Apostol Pavel: „cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18).

Sau, cum tot Sfântul Apostol Pavel le scrie romanilor: „Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui” (Romani 6, 5). Ceea ce înseamnă că în fiecare mormânt se găseşte sămânţa de viaţă a Învierii lui Iisus Hristos.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Hristos prin moartea Lui a omorât moartea (II Timotei 1, 10). „Lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea”, spune Domnul Iisus în Rugăciunea arhierească (Ioan 17, 4-5).

Dumnezeu Tatăl răspunde epiclezei Lui finale; Tatăl L-a preamărit în Duhul Sfânt. Şi astfel lumea îşi află echilibrul în Dumnezeu, Care nu vrea să lase ultimul cuvânt morţii, suferinţei şi păcatului, ci deschide perspectiva urcuşului firesc spre cetatea de lumină a învierii. Aici creaţia îşi găseşte desăvârşirea, iar sensul morţii se schimbă, am zice că se încreştinează, devenind „adormire”, cum de altfel ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: „Fraţilor, despre cei ce au adormit nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.” (I Tesaloniceni 4, 13-14). Ceea ce înseamnă că Învierea îi scoate pe oameni din timp şi îi face să simtă eternitatea.

Hristos a înviat din morţi prin dreptatea lui Dumnezeu şi va rămâne izvorul de viaţă al tuturor celor care împlinesc voia lui Dumnezeu, după adevăr şi dreptate. Dacă Hristos n-a înviat, afirmă Sfântul Apostol Pavel, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14).

Şi aceasta pentru că, scrie Sfântul Iustin Popovici, fără Învierea lui Hristos „nu se poate vorbi nici de misiunea Apostolilor, nici de mucenicia mucenicilor, nici de mărturisirea mărturisitorilor, nici de sfinţenia sfinţilor, nici de asceza asceţilor, nici de minunile făcătorilor de minuni, nici de credinţa credincioşilor, care sunt Evanghelia lui Hristos continuată de-a lungul veacurilor”.

Îmbucurător este faptul că după două mii de ani de la faptul Învierii Domnului constatăm că nici propovăduirea apostolilor şi a urmaşilor lor, episcopii şi preoţii, şi nici credinţa în Înviere a celor botezaţi în Hristos (Romani 6, 3) nu au fost zadarnice.

 Învierea este cea mai autentică dovadă a existenţei lui Dumnezeu. De aceea, în orice fel de încercare ne-am afla, ca fii ai învierii să credem cu tărie în Înviere. Cine pune sub semnul întrebării Învierea lui Hristos subminează însuşi miezul credinţei creştine.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

 Hristos a înviat din morţi, „fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20), întrucât Cel Care S-a autodefinit drept „Calea, Adevărul şi Viaţa” nu putea să rămână în mormânt şi nici nu putea să moară ca Dumnezeu. A murit doar ca om şi aceasta pentru că o înviere adevărată nu ar fi înviere dacă nu ar fi vorba, mai înainte, de o moarte adevărată.

Mântuitorul Hristos a venit în lume ca omul să înţeleagă cât de mult îl iubeşte Dumnezeu. Însă astăzi sunt şi unii care trăiesc ca şi cum Hristos n-ar fi înviat din morţi, ca şi cum acest unic eveniment nu ar fi avut niciun sens în viaţa lor.

Adevărul este că, deşi oamenii L-au condamnat pe Hristos-Dumnezeu la moarte, Domnul Hristos, din iubire, prin învierea Lui, i-a „condamnat” la nemurire. Dată fiind această realitate, mă întreb: unde este oare răspunsul nostru la iubirea Lui?

Vă îndemn, aşadar, iubiţi credincioşi şi credincioase, să vă arătaţi credinţa în Înviere participând la slujbele Bisericii, la înnoirea vieţii prin spovedanie şi împărtăşanie, la activităţile de ctitorire şi rectitorire a semenilor voştri aflaţi în diferite încercări spirituale şi/sau materiale, direct ori prin diferite programe social-filantropice, respectiv a bisericilor, aşezămintelor social-medicale şi educaţionale; mai mult, arătaţi-vă credinţa în Înviere prin apărarea Ortodoxiei şi a valorilor ei care sunt unice în lume.

 În aceste momente de bucurie pascală, dar şi de sporită îngrijorare cauzată de epidemia care bântuie asupra întregii lumi, vă adresez tuturor respectuoase şi cuvenite mulţumiri: preoţilor, credincioşilor şi credincioaselor, părinţilor stareţi şi maicilor stareţe, cinului monahal din mănăstirile şi schiturile din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, ctitorilor, donatorilor şi binefăcătorilor implicaţi în lucrarea Bisericii, precum şi autorităţilor de la toate nivelurile, pentru susţinerea programelor şi proiectelor noastre care fac parte din strategia de revigorare continuă a eparhiei, dorindu-vă, totodată, ca viaţa să vă fie o perpetuă înviere iruptă din taina Învierii lui Hristos!

Hristos a înviat!

Al vostru, pentru tot binele rugător,

† CALINIC,

Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

iar de la noi, arhierească binecuvântare!

Hristos a înviat!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: