Theodor Cazaban – 100 de ani de la naştere

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la naşterea, la Fălticeni, a scriitorului Theodor Cazaban. Exilat la Paris de la finele anului 1947, s-a stins la Versailles în 4 martie 2016, fără a-şi fi revăzut ţara natală. Centenarul naşterii sale va trece, cu siguranţă, neobservat, pe potriva discreţiei cu care a trăit. Figură de prim rang a exilului românesc de la Paris, cu care se identifică, Theodor Cazaban şi-a cheltuit ani de-a rândul energia pe frontul ideologic, în lupta anticomunistă. Se distinge însă net de congenerii săi printr-o operă literară de mare originalitate şi rafinament, care, deşi încă extrem de puţin cunoscută, îi va supravieţui, probabil.

Aşadar, ce rămâne astăzi din opera sa? În primul rând un roman scris în limba franceză, Parages (Gallimard, 1963), tradus în româneşte de Olimpia Coroamă sub titlul Cotloane şi publicat abia în 2018 la Institutul Cultural Român (ICR), într-o tăcere asurzitoare. A urmat, în 2020, publicarea, la aceeaşi editură a ICR, a uneia dintre piesele sale de teatru, redactată şi ea în limba franceză în 1964 şi rămasă inedită, Bramboura ou L’esprit puni, însoţită de traducerea în limba română, datorată tot Olimpiei Coroamă (Brambura sau Spiritul pedepsit). Anterior, apăruseră în România un volum de Eseuri şi cronici literare (editura Jurnalul literar, 2002) şi un altul de interviuri cu Cristian Bădiliţă, Captiv în lumea liberă (Echinox, 2002; ediţia a doua Galaxia Gutenberg, 2010). De asemenea, în 2000, apăruse placheta bilingvă Mihai Eminescu, Lumină de lună/Lumiere de lune, versiune în limba franceză de Theodor Cazaban (Jurnalul literar).

Nu e surprinzător faptul că recunoaşterea sa ca scriitor la scară mai largă întârzie să apară. Theodor Cazaban a avut o productivitate de autor extrem de scăzută, explicabilă printr-o oarecare neaderenţă la societatea occidentală în care trăia, dar şi prin aceea că era marcat de un teribil perfecţionism. Scriitorul pare însă să-şi fi găsit, în scurta sa traiectorie scriitoricească, acel „punct central” al forţei sale creatoare, despre care scria cândva Maurice Blanchot, a cărui cunoaştere îi dispensează pe unii de a continua să-şi manifeste talentul. Mai mult, însăşi opera pe care a creat-o pare să-şi exprime autonomia şi irepetabilitatea. Cum altfel am putea citi aceste rânduri care încheie romanul Parages, pe care le redau aici în traducere românească: „(…) şi atunci înţeleg că acest discurs trebuie să înceteze, că totul a fost spus, chiar mai mult decât ar fi trebuit, că de acum încolo, pentru mult timp, tăcerea trebuie să se instaleze în acest echilibru teribil a ceea ce nu mai este, a ceea ce nu este încă, a ceea ce este astfel. Mergem acasă.

GINA PUICĂ

Nota red.: Fotografia lui Theodor Cazaban a fost realizată de Gina Puică la Paris, în locuinţa scriitorului, în iunie 2005.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: