Nuntă cu peste 150 de invitaţi, stopată de poliţişti la Suceava

> Amenzile aplicate s-au ridicat la 14.000 de lei > Ştefan Mandachi, despre nunta oprită la unul dintre restaurantele sale: Nu era nici mire, nici mireasă, iar restaurantul era ocupat la 26%, cu respectarea distanţelor legale

O nuntă organizată la o sală de evenimente din municipiul Suceava a fost stopată de poliţişti şi jandarmi.

Sâmbăta seară, în judeţ, peste 200 de poliţişti şi jandarmi au acţionat în sistem integrat, împreună cu lucrători ISU şi specialişti din cadrul DSP Suceava şi DSVSA Suceava, în cadrul acţiunilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2. Acţiunile s-au concentrat pe zonele cu incidenţă ridicată de infectare, dar şi pe zonele cu aglomerări de persoane şi în staţiunile turistice.

În acest context, au fost obţinute date şi informaţii cu privire la organizarea unui eveniment privat –  respectiv o nuntă –  cu participarea a cca. 200 persoane, într-un restaurant de pe raza municipiului Suceava.

La faţa locului au fost direcţionate forţe de poliţie şi jandarmerie, fiind identificate cca 150 de persoane care participau la o nuntă.

Evenimentul a fost oprit şi au fost aplicate 154 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment, dar şi pecuniare, în valoare de 14.000 lei, atât administratorului unităţii economice, cât şi organizatorilor şi participanţilor, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind interdicţia de organizare a evenimentelor private.

Ştefan Mandachi, despre nunta oprită la unul dintre restaurantele sale: Nu era nici mire, nici mireasă, iar restaurantul era ocupat la 26%, cu respectarea distanţelor legale

Antreprenorul sucevean Ştefan Mandachi a declarat ieri că dacă a fost organizată o nuntă la unul dintre restaurantele sale, despre care Poliţia Suceava a anunţat că a oprit-o, vor fi demişi toţi cei responsabili. Dar că din imaginile de pe camerele de supraveghere se vede că nu exista nici formaţie, nici muzică, nici DJ, niciun sunet, niciun dans, nici mire, nici mireasă şi se poate vedea respectarea cu sfinţenie a tuturor măsurilor de distanţare.

Aflat în drum spre Olanda, Ştefan Mandachi s-a arătat surprins să afle că au fost aplicate amenzi la unul dintre restaurantele sale, pentru că se organiza o nuntă.

„Întrucât toate afacerile mele au fost afectate masiv din pricina Covid-19, de la începutul pandemiei şi până la prezenta postare, am făcut toate demersurile şi m-am transformat într-un susţinător înrăit al tuturor formelor de luptă împotriva Covid-19. Pe hotelurile şi restaurantele mele scrie clar: NU INTRI FĂRĂ MASCĂ şi fără respectarea draconică a tuturor măsurilor de protecţie! Ba chiar oferim şi premii salariaţilor care respectă măsurile anti-Covid” a arătat Mandachi.

El a menţionat că dacă se încalcă regula, dacă se demonstrează că au încălcat legea, va fi demisă întreaga echipă, fără nicio excepţie.

„Aşa că răspunsul meu este limpede şi nu voi accepta nicio scuză, pretext sau explicaţie injustă: vor fi demişi toţi cei responsabili: vâzări, management, operaţional, juridic” a menţionat Mandachi.

Antreprenorul sucevean subliniază că hotelul are trei  restaurante, care trebuie ţinute deschise conform legii, pentru a putea servi clienţii.

„Aşa cum au constatat şi organele de control, restaurantul era ocupat la 26%, cu respectarea distanţelor legale. Când voi ajunge la Suceava, pot pune la dispoziţia tuturor imaginile, întrucât sunt în spaţiu public. Din imagini veţi putea observa singuri, cu uşurinţă, că: nu exista nici formaţie, nici muzică, nici DJ, niciun sunet, niciun dans, nici mire, nici mireasă şi se pot vedea respectarea cu sfinţenie a tuturor măsurilor de distanţare” a mai arătat Mandachi. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: