Pentru ca Suceava să aibă un plan urbanistic general, care să stopeze „catastrofa urbanistică actuală”

Consilierii locali PSD vor recurge şi la instanţă

 > Să persişti să conduci un oraş în anul 2021 cu mentalităţi din perioada interbelică este deja prea mult şi prea dureros, consideră Dan Ioan Cuşnir

 Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cuşnir, a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că aleşii locali ai PSD vor face toate demersurile necesare pentru ca municipiul Suceava să aibă un plan urbanistic general (PUG), pentru că situaţia actuală nu face decât să genereze haos urbanistic.

„Ne întrebăm de ce Suceava, cândva un oraş frumos şi curat, a devenit o catastrofă din punct de vedere urbanistic? Răspunsul este simplu: pentru că deciziile specialiştilor au fost înlocuite de păreri neavizate ale decidenţilor politici, avându-i în frunte pe Harşovschi şi Lungu, cuplul care «modernizează» Suceava de 17 ani, începând cu fiecare scară de bloc” arată Dan Ioan Cuşnir.

Potrivit lui, municipiul Suceava nu are un arhitect-şef care să aibă o viziune asupra dezvoltării oraşului şi a zonei metropolitane şi nici o comisie tehnică de urbanism care să nu poată fi controlată politic şi care să nu fie condusă de oameni aflaţi în conflict de interese.

„Suceava nu are plan urbanistic general, deşi obligaţia legală a primarului era ca acest PUG să fie implementat încă din anul 2010!” a subliniat Dan Ioan Cuşnir.

El s-a întrebat dacă echipa care conduce Primăria Sucevei de 17 ani „NU este capabilă sau NU doreşte să finalizeze planul urbanistic general”.

„Interesul meschin ca Suceava să nu fie condusă prin reguli care să genereze ordine este deasupra obligaţiilor prevăzute de către cadrul legislativ? În absenţa planului urbanistic general care să stabilească, printre altele, regimul de înălţime în diferitele zone ale Sucevei, investitorii care doresc să construiască blocuri sunt obligaţi să piardă timp şi bani pentru întocmirea unor planuri urbanistice zonale (PUZ)” a adăugat liderul social-democrat sucevean.

El a menţionat că sunt cazuri în care PUZ-ul durează peste un an de zile.

„Dacă ar dori sprijinirea reală a mediului de afaceri şi a investitorilor imobiliari, Lungu şi Harşovschi ar fi finalizat de mulţi ani PUG-ul Sucevei. De fapt, pentru a-i putea „controla” pe investitorii imobiliari, administratorii Sucevei le dau acestora doar iluzia că îi sprijină prin acceptarea PUZ-urilor, pe cheltuiala şi pe timpul acestora, având, bineînţeles, posibilitatea de a fi înţelegători şi darnici cu unii, dar intransigenţi şi susţinători ai cadrului legal cu alţii” a mai arătat Cuşnir.

El consideră că, în loc de reguli clare pentru fiecare zonă şi cartier din Suceava, conducerea Primăriei lasă la latitudinea intereselor private şi a decidenţilor politici modul de dezvoltare urbanistică a Sucevei.

Dan Ioan Cuşnir a exemplificat cu situaţia din şedinţa CL din data de 28.01.2021, unde au fost supuse votului consilierilor locali trei astfel de PUZ-uri, dintre care două au trecut şi unul a fost respins de majoritatea PNL-USR-PMP din CL Suceava. Iar surpriza este că a fost respins tocmai acel PUZ care prevedea cel mai mic regim de înălţime (P+2+M) şi cel mai mic procent de ocupare a terenului – 40%. „Asta se întâmplă atunci când regulile care să genereze ordine sunt înlocuite de interesele unui viceprimar sau ale unui decident politic. În Comisia tehnică de urbanism au mai intrat spre aprobare alte 3 PUZ-uri şi vor urma altele şi altele, până când Harşovschi şi Lungu vor înţelege că până şi în Suceava trebuie să se respecte legea” a spus Cuşnir.

El a anunţat că de acum consilierii locali PSD nu vor vota niciun PUZ, pentru că „este o practică imorală, care pune pe drumuri şi la cheltuială investitorii imobiliari”.

„În schimb, vom vota şi vom face tot ceea ce depinde de noi pentru ca Suceava să aibă cât mai rapid un PUG, chiar şi dacă pentru aceasta va trebui să apelăm la a treia putere dintr-un stat democratic, puterea judecătorească” a transmis liderul PSD Suceava.

El a atras atenţia şi asupra practicii nesănătoase din cadrul Primăriei Suceava de a emite certificate de urbanism de informare, având specificat un regim de înălţime superior – pentru ca respectivele parcele de teren să fie vândute la un preţ mare – iar, ulterior, cumpărătorul să constate că regimul de înălţime acceptat este mult inferior, respectiv să constate că „a luat ţeapă” având încredere într-un document oficial emis de către Primăria Suceava.

„Înţelegem jocul politic, cum de 16 ani înţelegem faptul că actuala echipă managerială a Primăriei nu găseşte calea spre dezvoltarea oraşului şi eficientizarea actului administrativ. Dar să persişti să conduci un oraş în anul 2021 cu mentalităţi din perioada interbelică, este deja prea mult şi prea dureros” a conchis Dan Ioan Cuşnir. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: