Încă îmi mai vine să râd !

Odată, când Doamne-Doamne era foarte bine dispus, a tras spre pământ o rafală de hohote sănătoase de râs şi aşa au apărut comedianţii, umoriştii, iar mai încolo, cam de la Jerry Seinfeld încoace, stand-uperii. Cu ei au învăţat şi pământenii să râdă grosolan sau cu fineţe de semenii lor proşti, avari, snobi, needucaţi, corupţi, mincinoşi, de obiceiurile lor penibile din viaţa de zi cu zi. Au învăţat să râdă când trebuie şi când nu trebuie, cu cruzime uneori, alteori ca să îndrepte lucrurile, au învăţat să râdă până şi de ei înşişi, iar când au dat de greu, chiar să facă haz de necaz.

 Aşa se face că, acum, un om fără simţul umorului este ciudat, incomod şi fără farmec, în timp ce unul care te face să râzi cu o povestioară reală sau scornită ori cu câteva bancuri îţi încălzeşte inima şi te umple de energie.

Doar că umorul bun şi de calitate nu-l poate face decât un om inteligent, vorba lui Tudor Muşatescu: „Umorul adevărat este haz cu studii universitare şi nu trebuie confundat cu mitocănia veselă”.

De 20 de ani „Fără Zahăr”

Trupa „Fără Zahăr” ne face să râdem de exact 20 de ani, împliniţi la începutul acestei luni. Atât a trecut din ziua în care Bobo Burlăceanu şi Bobi Dumitraş, doi băieţi din Dorohoi, prieteni din liceu, au spus „Hai s-o facem!”.

Cei doi au pornit la drum compunând muzică şi versuri, cântând şi ironizând, în dulcele grai moldovenesc, oameni şi obiceiuri „de râs”, din jurul lor. Şi pe măsură ce au devenit cunoscuţi pentru mulţi dintre români, Bobo şi Bobi au pus, printre hohote de râs, Dorohoiul pe harta României.

De unde le-au venit umorul „deştept”, bine aşezat în versuri, tipologia, personajele, situaţiile comice pe care le-au creat, într-un tandem unic, cu harul lor, doar ei ştiu. Au plăcut unui anume fel de public de la bun început, iar an după an, chiar şi în cei în care părea că renunţaseră să mai facă lumea să râdă, au scos alte şi alte piese şi s-au „copt” împreună ca oameni şi artişti. Interesant este că s-au „copt” laolaltă ca „Fără Zahăr”, dar şi fiecare separat, ca Bobo Burlăceanu, actor, compozitor, regizor, şi ca Bobi Dumitraş, textier, stand-uper şi, de-o vreme, la un alt nivel, tot împreună, ca producători de teatru muzical.

Pe Bobo l-am avut în paginile ziarului nostru în septembrie 2018, înainte de premiera spectacolului „Pisici” al Teatrului „Matei Vişniec” din Suceava, cel mai de succes spectacol din istoria de până acum a instituţiei fiind o producţie 100% „Fără Zahăr”.

Astăzi este vorba despre Bobi, jumătatea blondă şi ceva mai scundă a grupului.

„Sunt 20 de ani de la naşterea trupei şi 18 ani de când am scos primul album şi cred că a fost bine. De la început ne-a pus Dumnezeu, un pic, mâna în cap. Învârtea El odată globul pământesc, când s-a uitat într-un punct şi a întrebat: «Cum se cheamă locul asta, măi Petre?», «Dorohoi, Doamne». Apoi, după ce a cugetat oleacă, a pus degetul exact acolo” a explicat, în maniera lui proprie, Bobi Dumitraş motivul succesului pe care trupa îl are şi astăzi.

Recunoaşte că după 20 de ani de „Fără Zahăr” nu-i mai pare rău că n-a ajuns primar, cum şi-a propus la absolvirea studiilor mărturisite public drept „ştiinţele administrative, specializare primar”, şi argumentează:

„La noi în România se mai lucrează încă la ideea de primar. Doar 2, 3 au reuşit, restul fiind încă într-o continuă căutare. Au înţeles cum este cu ideea asta de primar Boc de la Cluj-Napoca sau Bolojan de la Oradea.

Ni la iel, ce lung se uită la mine! Fie, măi, şi Lungu al vostru!”

     Cum naiba să nu-ţi fie drag să vii la Suceava?!

„Fără Zahăr” a susţinut multe spectacole la Suceava şi în mai toate municipiile judeţului, cei doi fiind strâns legaţi de publicul sucevean, iar Bobi a fost elocvent în ce priveşte ataşamentul reciproc al părţilor.

„Cum să nu-ţi fie drag să vii la Suceava?! Vii pentru prima dată, de un Revelion, acum mulţi, mulţi ani, şi vezi o mulţime de oameni care deja te cunosc şi-ţi cântă piesele împreună cu tine. Cum naiba să nu-ţi fie drag?! Cum să nu te întorci de fiecare dată în săli pline, acum, cu copiii celor care ne ascultau în urmă cu 15 ani?! La concertele «Fără Zahăr» vezi grupuri în care pe o parte stau mama cu tata, în cealaltă parte copiii şi la mijloc bunica. E fain şi onorant. Cumva îţi ştii asigurat trecutul, prezentul, dar şi viitorul.

Îmi place să spun că locul meu de baştină este o casă cu două sufragerii; una se numeşte Botoşani, cealaltă Suceava” spune Bobi, de data asta cu toată seriozitatea.

La noi, ultimul concert „Fără Zahăr”, a fost în februarie anul trecut, pentru că imediat după aceea pandemia a oprit orice spectacol cu public în săli.

„După 2020 îţi mai vine-a râde, Bobi?” îl întreb pe interlocutorul meu prezent online, încă „şifonat” după somnul scurtat de muza creaţiei ce l-a ţinut treaz până spre dimineaţă.

 „Încă îmi mai vine, pentru că râsul este o valenţă a stării de bine. De exemplu, cel mai mult îmi place să iau pisica în braţe (bineînţeles, într-un moment când nu vrea să mă muşte sau să mă omoare) şi o mângâi. Pisica toarce şi îmi linge palma şi atunci îmi vine zâmbetul. Iar dacă se mai şi scălămbăie puţin, uite că îmi vine să şi râd” răspunde el în glumă sau poate serios, nu-mi dau seama.

„Dar să-i mai faci pe alţii să râdă?”

„Da, îmi vine şi asta, pentru că sunt un filantrop, na!”, replică el prompt.

Artistul mărturiseşte că statul acasă, fără concerte, din 2020, i-a adus şi lucruri bune. Pe lângă liniştea, la început impusă apoi liber-consimţită, în sfârşit, câinele îl recunoaşte de stăpân. Anul trecut şi-a recucerit şi curtea, după un război aprig cu buruienile. Pe lângă treabă făcută în jurul casei a avut timp să lucreze la un nou proiect de teatru muzical, marca „Fără Zahăr”, pentru teatrul din Satu Mare. Spectacolul se numeşte „Metamorfoze” şi este vorba despre „un grup de oameni transformaţi în gândaci, care-şi caută locul şi identitatea într-o nouă lume”.

Mă reîntorc cu gândul la „Pisici”, teatrul muzical scris, compus şi regizat de Bobo Burlăceanu şi Bobi Dumitraş, cu care artiştii de la „Matei Vişniec” au avut mare succes pe orice scenă pe care au urcat. De unde vine acest succes?

„Când am început colaborarea, teatrul de la Suceava era încă «verde». Am dat la «Matei Vişniec” peste nişte actori extraordinari de mişto şi de talentaţi. Ne-am distrat împreună şi ne-am simţit ca şi cum am fi lucrat în propria sufragerie, în propria casă, cu membrii familiei. N-am simţit nicio presiune de la nimeni şi de niciun fel. Eram între ai noştri, pentru ai noştri, şi de aceea spectacolul are dezinvoltura pe care o are.

Ne dorim mult să facem şi Pisici 2, dar este o provocare grozavă. Primul spectacol a fost atât de bine primit în ţară şi oriunde s-au dus «mâţele» astea, încât al doilea «copil» are concurenţă mare. Dar ne gândim… Dorim… Am câteva idei…”

Revelaţia bunului plătitor de artă, în pandemie

În anul pandemiei şi al restricţiilor culturale, „Fără Zahăr” a scos un nou album. Al patrulea şi primul după 12 ani. Se numeşte „Comedie amăruie” şi sunt pe el 23 de piese, dintre care 9 sunt noi, iar restul sunt piese consacrate, iubite, pe care s-a râs deja şi pe care se va râde probabil şi peste 10-15 ani. Albumul poate fi descărcat, contra cost, de pe un site specializat, dar dacă îţi baţi capul, piesele se pot asculta şi gratis. Apropo de aceasta, spune Bobi Dumitraş, în anul de restrişte artistică a avut câteva revelaţii.

„În pandemie, şi înainte chiar, am descoperit că există mulţi oameni care au plăcerea de a plăti un act artistic, deşi acesta este gratis, oameni care vor să dea ceva înapoi pentru starea de bine pe care au primit-o. Astfel de oameni te fac să nu cauţi musai să te protejezi ca să te oferi doar celui care-ţi arată banul. Până la urmă e OK şi să furi piesa, dacă o vrei. Eu o consider o investiţie, pentru că dacă ai făcut atâta efort s-o furi, sigur te regăsesc şi în public la următorul concert, ba mai vii şi cu o gaşcă de prieteni” crede artistul.

Revelaţia bunului plătitor de artă a venit, spune el, şi cu ocazia singurului concert online susţinut de trupă, „Concert acustic live în foişor”, care a putut fi urmărit pe o platformă de streaming, dacă îţi cumpărai bilet online.

„Deşi anunţat că este filmat de noi, la mine în foişor, cu două telefoane şi montat în sensul că erau momente când se auzea câinele cum latră în curte, au fost multe persoane care şi-au luat bilet. Culmea e că puteau să cumpere un bilet şi să se uite toată familia la un ecran, dar au fost destui oameni frumoşi care au cumpărat atâtea bilete câte persoane erau de faţă. Ce să spui la asta?”

În stand-up nu te poţi ascunde

În ultimii câţiva ani, carierele artistice ale lui Bobo şi Bobi s-au desfăşurat şi individual. Bobo a intrat în diferite proiecte de spectacole împreună cu Ada Milea, iar Bobi şi-a verificat umorul şi în spectacole de stand-up. Ambele variante au adus un plus de public pentru „Fără Zahăr”, chiar un public mai conservator în gusturile sale artistice.

Spectacolele de stand-up ale lui Bobi s-au desfăşurat, la început, doar în câteva oraşe din Moldova, asta până la participarea lui la show-ul televizat „iUmor”, în 2017.

La prima apariţie, deşi credea că are un număr bun, nu s-a râs, iar Bobi nu a primit voturi de la juriu. În acelaşi sezon însă, el a revenit şi a luat tot ce era de luat: râsete, aprecierea unanimă a celor trei juraţi şi recunoaştere naţională. Replica cu care a urcat a doua oară pe scenă, „Sunt Bobi Dumitraş şi am venit să dau corigenţa”, a fost restartul carierei lui de stand-uper. Din „Bobi de la Fără Zahăr” a devenit peste noapte „Bobi Dumitraş” sau „Bobi de la iUmor”.

„Te numeşti acum stand-uper?” îl întreb.

„După atâţia ani de activitate, îmi permit să mă numesc umorist. Adică sunt creator de umor cu pixul, cu chitara şi cu vorba, la microfon.

Zic numai că viaţa de stand-uper te responsabilizează mai mult decât cea de cântăreţ. Aici nu te mai poţi ascunde în spatele unui cântec la care lumea ştie versurile şi pe care le nuanţezi funcţie de starea pe care o ai. În stand-up ai doar un microfon cu care încerci să stârneşti «valuri», să «performezi» şi să faci publicul să râdă şi să-l ţii acolo. Ataci frontal şi dacă nu se râde te repliezi şi ataci pe flancuri. Tu ai microfonul în mână” spune cu convingere Bobi Dumitraş.

Aflu de la el că relaxarea afişată pe scenă are în spate multă muncă. La un text pentru un spectacol de o oră, de exemplu, un stand-uper lucrează luni în şir. El are mai întâi nevoie de o idee pe care să o dezvolte, la care adaugă iar şi iar, de câte ori crede, cât mai mult conţinut umoristic, ca la final să dea şi un fir întregii „poveşti”. Textul, glumele se testează apoi în prestaţii de „Open mic” şi doar girate de râsete şi aplauze este gata de livrat publicului larg, contra 30, 40 de lei biletul.

„Orice am face eu şi Bobo, separat, la spectacolele «Fără Zahăr» nu vom renunţa”

„Ce este o glumă proastă, Bobi?”, vreau să aflu, cu gândul că astăzi se glumeşte despre orice, fără perdea, fără limite, chiar nemilos, vulgar, inutil.

„Una care pleacă de la o premisă ieftină, una fără substanţă, fără originalitate. Mai poţi transforma o glumă bună în una proastă prin felul cum o interpretezi, cum faci livrarea. Am mai spus-o, dar pentru mine există o limită a lucrurilor despre care poţi glumi. Nu voi face niciodată glume despre pedofilie şi boli incurabile. Sunt unii care au puterea de a face, dar mie nu mi se pare OK. Există persoane care se regăsesc în tipul meu de umor, în starea pe care o transmit, pentru că stand-upul nu este numai să spui poante. Trebuie să creezi un platou de stare de bine pe care tu, ca public, urci şi stai întins sub un soare care trimite raze umoristice şi tu râzi, râzi, uneori chiar mai mult faţă de starea în care te afli de fapt” a mărturisit partenerul meu de online.

Bobi Dumitraş aşteaptă, ca toţi artiştii din România, ca nenorocita asta de pandemie să lase ţara din gheare ca să poată reîncepe spectacolele cu public. Până la un punct, concertele online din foişor, oricât de genial au fost concepute, cu soacra şi motanul ca personaje în clipuri, machiat de nevastă, cu colindele hazlii prin tenta „pandemică”, nu mai sunt suficiente. Un artist are nevoie de public. Un artist are nevoie de răsuflarea şi emoţia sălii, pentru a da mai generos din harul său. Un artist comic are nevoie şi să audă, la 2 metri de el, hohotele de râs ale oamenilor pe care, timp de o oră, îi poate face să uite de orice necaz.

„«Fără Zahăr» este primul copil şi pilonul principal pe care mă concentrez în continuare. «Fără Zahăr» însemnând concerte, dar şi producţie de musical, de teatru.

Stand-upul îl fac cu mare drag, în anumite ferestre temporale.

Dar orice am face eu sau Bobo separat, la spectacolele «Fără Zahăr» nu vom renunţa. La noi, oamenii, balonul cu stima de sine este mereu spart şi avem nevoie să-l umplem cu zâmbetele şi aprecierea altora, ale publicului în cazul nostru. E o confirmare, un combustibil, un îndemn să mergem înainte” a încheiat jumătatea blondă a trupei din Dorohoi care ne face terapie cu veselie de 20 de ani.

Foto: Arhiva personală

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: