Cu soţii Anton pe cărările anotimpurilor

Dana şi Codrin Anton realizează în „Calendarisme”, Letras, 2020, ocolul lunilor anului prin marcajul  tectonicii trăirilor într-un album sentimental. Minialbumul este şi o carte la patru mâini, cele două suflete contopindu-şi trăirile cu dăruire şi căldură. Gândurile albe din sâmbure de soare ale Danei rezonează cu frumuseţea unică a peisajului surprins de obiectivul fotografic într-un instantaneu, într-o firimitură de clipă ce ne aminteşte goetheanul  „clipă, eşti atât de frumoasă, rămâi!” Poposim într-o gradină a răgazului, în timp şi anotimp.

În irizări de curcubeie privim dansul dimineţilor, în parfum de secol, eternitate şi clipă aromitoare, apoi întoarceri în acvatic, silvestru şi montan. Într-o ardere de tot, imaginea şi cuvântul percep calda, aleasa şi imperceptibila trăire. Tablouri luminoase cu zâmbet lăuntric. Neodihna creativă a condeiului şi a imaginii foto redau când dimensiunea sacră a tăcerii, când strigătul ardent al imaginii care, slujind frumosul, balansează slujind bucuria vieţii. Cei doi autori se intersectează şi se dizolvă imperceptibil unul în altul. Registrul emoţional este complet. Generoasa temă a combustiei şi a iluminării lăuntrice capătă echilibru stenic, poezia luminând mereu, iar fotografia imortalizând clipa prin ochiul ce ştie să surprindă unicitatea frumuseţii.

Ninsori de bucurie, paradis floral şi pajişte verde, peisaj în flăcări policrome, magie în ceaţă, mister acvatic, dialectică a devenirii, trăiri transferate în vers şi imagine foto, o conjugare a artelor incluzând imperceptibilul dorului-dor din spaţiul mioritic blagian. Înregistrarea cronologică a anotimpurilor din „Calendarisme” scoate la lumină valorile umane ale ludicului şi ale înţelepciunii celor Trei feţe ale cugetătorului  ce mărturisea „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”   iubirea şi respectul pentru „flori şi ochi şi buze şi morminte”.

Albumul se deschide singur, ispitind prin unicitatea candidă a simbolurilor surprinse în alb-negru (Graniţa imaginară), în contururi ceţoase difuze (Simplitate, Suflu înfumurat), în fiorul existenţial, dar şi în bucuria înfloririi (Vestitorii, Punctul pe Y), în Lumina începutului,   o cosmogonie fălticeneană, în Cuejdel, lacul cu poveşti în el sau în Galben de altitudine şi, negreşit, în extraordinara Turlă ancorată-n zbor cu deosebit fior metafizic – Perdea de gânduri – sau Şi umbrele au rădăcini. Fascinaţia Cuejdelului nemţean sau reprezentativele foto ale lui decembrie, tot în cromatică sobră şi profundă, surprinse cu ochi de artist în  Marş troienit, Direcţii, Bucurii. Şi extraordinara copertă cu nuanţe policrome care defineşte întregul. Şi „o singură muză: Ilinca, fetiţa noastră”.

Şi versul, potrivit stării de spirit a Danei: „De-atâta zgomot verde şi umblet de petale/ se pare că şi ziua o ia domol la vale” (Martie); „E iarăşi Mai! Prinde-mă de mână! Stai” (Mai); „Diseară, August închide prăvălia/ unui anotimp alene desfrunzit”; „Dintr-un septembrie într-altul/ sărim în joc, ca la şotron”;„Fă-mi, Octombrie, din frunze o mare/ şi calmă, şi caldă, şi vie”; „Eu în decembrie zăpezii-i cos o ie/ fulg cu fulg, din anul ce a uitat să vie”. Copilăroasă în vers ludic şi totuşi profundă.

Pe coperta patru a albumului scriam:

„Smălţuind  miraculos crugul anotimpurilor prin generoasa iluminare lăuntrică a poeziei şi fotografiei, Dana şi Codrin Anton, autorii minialbumului, se intersectează şi se dizolvă în frumosul artistic. Trăirile iau forma împletirii versului cu imaginea fotografică. O conjugare a artelor într-un registru emoţional dual. Sintagmei Ut pictura poesis ne permitem parafraza Poezia este fotografie, dacă aceasta este făcută cu trăire şi artă.

Nu lipseşte ludicul. Ispititoare chemare: N-ai vrea să înflorim într-un bonsai?/ Nu-i bai! Hai! (Mai).

Spirite vivante, soţ şi soţie, realizează la unison efectul catharctic al frumuseţii din «Calendarisme».”

Cartea album a soţilor Anton, cu o ţinută grafică exemplară, poartă pecete solară.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: