316 pacienţi cu Covid-19 internaţi în spitalele din judeţ

>  Dintre ei 94 sunt în stare severă sau gravă

În spitalele din judeţul Suceava erau internaţi ieri 316 pacienţi cu Covid-19, iar numărul total al persoanelor suspecte de infecţie cu SARS-CoV-2 era de 111, a anunţat miercuri Prefectura, care menţionează că numărul sucevenilor declaraţi vindecaţi de Covid-19 era de 14.235.

Potrivit sursei citate, la nivelul judeţului, în anterioarele 24 de ore, au fost internate 37 persoane diagnosticate cu Covid-19, în acelaşi interval fiind externate 46 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 538 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 175 pacienţi erau diagnosticaţi cu Covid-19, 93 se aflau în zona tampon, iar 270 aveau alte afecţiuni (non-Covid).

Dintre cei 175 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, 20 prezentau forme uşoare; 86  – forme medii ale bolii; 50  – forme severe; 19  – forme grave, fiind internaţi în secţia ATI (7 ventilaţi ne-invaziv, iar 4 ventilaţi invaziv).

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea, miercuri, de 322 paturi libere, dintre care 55 pentru pacienţi Covid-19, 175 în sectorul non-Covid şi 92 pentru zona tampon. La unitatea ATI era disponibil un pat pentru pacienţi Covid; erau 21 ventilatoare libere, dintre care 9 pentru pacienţii Covid-19 şi 12 pentru pacienţii non-Covid.

La Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 72 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (12 cu forme uşoare, 45 prezentând forme medii, 13 forme grave şi 2 pacienţi în stare critică), 9 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 16 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI erau internaţi 2 pacienţi.

La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc  – 22 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19. Dintre ei, 17 prezentau forme medii şi 5 forme grave. Două persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus erau de asemenea internate, fiind libere 13 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei  – 19 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (14 forme medii şi 5 cu forme grave) şi 3 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 8 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 22 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (8 cu forme uşoare şi 14 prezentând forme medii) şi 3 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 21 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul de Boli Cronice Siret  – 6 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (5 cu forme uşoare şi o persoană cu formă medie), o persoană suspectă de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 19 locuri în sectorul Covid.

La nivelul judeţului erau disponibile ieri 132 de locuri libere pentru pacienţi Covid şi 107 locuri pentru zona tampon.

„Persoanele suspecte de Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecţiei cu noul coronavirus, sunt declarate pacienţi diagnosticaţi Covid-19, fără a fi influenţată statistica în ceea ce priveşte numărul de internări”  a precizat Prefectura. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: