O femeie în vârstă de 73 de ani s-a stins din viaţă la Spitalul „Sfântul Spiridon” Iaşi, unde a ajuns în data de 20 decembrie, cu arsuri grave.
Femeia, din comuna Dorneşti, căzut peste o afumătoare, în propria gospodărie, în data de 19 decembrie. Astfel, hainele ei au luat foc, provocându-i arsuri de gr. 4, pe o suprafaţă de aproximativ 40% din suprafaţa corpului.
Ulterior, ea a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuţi, de unde a fost transferată la Iaşi, însă eforturile medicilor ieşeni nu s-au încununat cu succes, bătrâna murind în dimineaţa de 4 ianuarie 2021.
Poliţiştii au întocmit dosar penal privind infracţiunea „ucidere din culpă”. (N.B.)
























Comentarii