> Impactul s-a produs după ce un şofer a ieşit pe contrasens > Unul dintre şoferii implicaţi era băut
Luni s-a produs un accident cu trei maşini implicate, pe varianta ocolitoare a municipiului Suceava, de pe raza localităţii Sfântu Ilie.
Potrivit Poliţiei Suceava, accidentul s-a produs în jurul orei 12.15. Un bărbat de 33 de ani, din Udeşti, aflat la volanul unei autoutilitare, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care se deplasa din sens opus, acesta fiind condus de un bărbat de 63 de ani, din Siret. Ulterior, autoturismul lovit a fost proiectat în alt autovehicul, care circula în aceeaşi direcţie de mers.
IPJ Suceava a mai precizat că în urma accidentului au fost rănite trei persoane, respectiv cei doi şoferi şi o pasageră de 64 de ani.
Unul dintre şoferii implicaţi, bărbatul din Siret, era uşor băut, având 0,16 mg/l în aerul expirat.
Cercetările în cauză continuă în cadrul unui dosar penal privind „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)
























Comentarii