La Voroneţ: Tatăl şi Fiul

Îmi place această imagine, privilegiu al ochilor, pe care fotografia nu o poate cuprinde: sunt în creştetul aleii în trepte pe coboară monahiile la paraclis, la slujbele ţinute acolo după răcirea vremii mergând spre iarnă. La slujba de la miezul nopţii trebuie să fi semănând cu umbrele arborilor care se alungesc în acest ceas cu un soi de sfială pe peretele însorit al Bisericii „Sf. Gheorghe”, vestita ctitorie ştefaniană a Sfintei Mănăstiri Voroneţ. De parcă ar vrea să nu atingă şi totuşi să-i mângâie fresca multicentenară. În stânga, cel mai aproape de cer se zăreşte turla bisericii. Apoi, în zarea pădurilor, partea mai înaltă a clopotniţei. Privesc turla, dar deopotrivă mă simt privită de ochii părelnic acoperiţi de pleoape ai ferestrelor micuţe de la catul de sus al trapezei. În dreapta, sunt acareturile gospodăriei, păzite de câini printre care se strecoară cu băgare de seamă o pisică. Fuioare de fum şi de abur întregesc sentimentul unui sat de odinioară, în care liniştea iernii ascunde continuitatea trudei domestice, neoprirea vieţii. Ca şi trandafirii, ca şi merii care străjuiesc aleea, plantaţi la o aniversare, oare a 70-a?, a proinstareţei Irina Pântescu, cu suişul sevei sub scoarţa trunchiurilor şi a ramurilor. În faţă, cum am spus, paraclisul, iar dincolo de el, cimitirul sub ocrotirea codrului.

Pe peretele de la intrarea în paraclis, îmi arată ziarista Daniela Micuţariu, de la „Monitorul de Suceava”, a fost instalat un ecran, pe care se poate urmări tot ce se întâmplă în naos. Când ne-am întâlnit, i-am spus „La mulţi ani!” şi m-am gândit apoi la sora mea Dany-Madlen, care este de-acum în cer, şi la fiul ei, Arghir Dani, care este departe, amândoi cu evlavie pentru sfântul sărbătorit azi, Cuviosul Daniil Sihastrul. Este hramul mănăstirii, primul la care particip în vremurile pandemiei şi ale restricţiilor pe care le-au generat. Înăuntru, în frunte cu proinstareţa şi cu stareţa de-acum, stavrofora dr. Gabriela Platon, măicuţele sunt la datorie. La datorie cu bucurie, îmi spun în gând, pentru că ochii le zâmbesc cu o cuceritoare sinceritate. De altminteri, toţi suntem ochi deasupra măştilor. Cu priviri-salut, cu priviri plăcut înviorate de întâlniri şi reîntâlniri, cu priviri a aşteptare, a aşteptarea soborului de preoţi care va ţine slujba de pomenire, în frunte cu P.S. Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Pe preasfinţitul îl văd prima dată, dar în sobor sunt cunoştinţe vechi, preoţii Constantin Ciupu şi Viorel Vârlan de la Suceava şi protosinghelul Varlaam de la Mănăstirea Dejani. Mai este protopopul de Câmpulung Moldovenesc, Aurel Goraş, iar episcopul-vicar avea să-l anunţe, ca întâia oară aici, pe arhim. Nectarie Clinci, stareţul de la Sihăstria Putnei, exarh al Arhiepiscopiei. Şi dintre mireni sunt unii veniţi de la distanţă, ca ing. Mircea Leţiu, de la Satu Mare, a cărui firmă de construcţii şi restaurare, Euras, este puternic implicată în zidirile mănăstirii. Încă o privire, cu respect, pentru stareţele Marina Ţurcanu, de la Mănăstirea Probota, Parascheva Sorohan, de la Mănăstirea Humorului, şi pentru celelalte invitate, probabil de la Vatra Moldoviţei, şi mă strecor afară: îmi era dor să simt zăpada sub picioare şi îmi era dor de aerul rece şi proaspăt pe care îl ridică spre bolta cerească.

Fac înconjurul bisericii cu paşi uşori şi ochii nedezlipiţi decât arar de frumuseţea frescelor sale, ca să admir strălucirea zilei într-un brăduţ argintiu, ca să urmăresc o clipă-două mişcarea funiilor care dirijează dangătul clopotelor, ca să fotografiez ieşirea din lăcaş a unei familii tinere împreună cu cei doi copilaşi, unul micuţ de tot, încă în cărucior. Apoi întârzii în faţa icoanelor lui Daniil Sihastrul şi a celui care i-a fost vrednic ucenic, Mitropolitului Grigorie Roşca, atât de vii cu soarele încălzindu-le chipul. Înăuntru, lespedea funerară sub care se odihneşte făptura de lut a duhovnicului lui Ştefan cel Mare este împodobită sărbătoreşte cu garoafe roşii în cuiburi de steluţe vegetale albe. Pe jilţul împărătesc din naos, încălzită de covorul său de lână în griuri argintii şi cu trandafiri moldoveneşti, ţesut de Victoriţa Platon, o crăciuniţă este numai flori şi boboci în floare. Pe ferăstruica dinspre nord, raza soarelui mişcă în ritmul clopotelor ramuri verzi şi conuri brune de brad. Prin uşa rămasă deschisă, astrul ceresc îşi întinde braţe subţiri peste lespedea mitropolitului din pridvor, până la ghiveciul cu steaua crăciunului care o străjuieşte. Le urmează capetele cercetătoare ale unor adolescenţi: vor să vadă dacă mai este cineva în biserică, dacă le-a venit rândul: sunt sportivi de la Suceava, luptători, veniţi împreună cu îndrumătorii lor, fraţii Bolohan, Petrică-Laurenţiu şi Andrei. Ochi surâzători deasupra măştilor îmi salută ieşirea, în timp ce din staţii răsună puternic „Doamne, fie-ţi milă de poporul tău!” .

Îmi caut locul cel mai bun pe banchetele goale din faţa frescei de la miazăzi, urmând sfatul stareţei Gabriela de a asculta slujba privind pictura bisericii. Glasul ei, cu Tatăl Nostru, urmând după cel al proinstareţei cu rugăciunea pentru Maica Domnului, mă face să întorc instinctiv capul, atât de limpede răsună. Mişcarea provoacă o altă mişcare, tot a mea, dar în oglinda perfectă a geamurilor mari de la uşile şi ferestrele trapezei. Astfel că trăiesc un moment unic în viaţă: într-o clipă de singurătate absolută, între splendoarea frescei de pe zidul de sud, cu icoana Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul şi imaginea ei şi a sfântului ocrotitor al bisericii, reluată identic pe sticla de pe peretele trapezei, ascult slujba de pomenire a sfântului, cu preasfinţintul întrebându-se cum va fi fost obştea, cum va fi fost lumea monahală, dar şi mulţi mireni credincioşi cum vor fi fost la stingerea sa din viaţă. A povăţuitorului, a părintelui. Închipuindu-i pe toţi nu doar mâhniţi, ci şi descumpăniţi, ca la pierderea tatălui. Apoi îi evocă împreună – „nu-i putem despărţi!” – pe Ştefan cel Mare şi pe părintele său duhovnic, ca după aceea să urce pe piscul gândului şi al cuvântului la Tatăl ceresc şi la Fiul („toate Îmi sunt date de la Tatăl Meu!”).

Ce ar trebui să facem pentru reîntărirea legăturii şubrezite astăzi între creştin şi părintele său?, se întreabă în continuare preasfinţitul, pentru întărirea respectului între tată şi fiu, între mamă şi fiică. Pentru trăirea sinceră a nevoii de bună povăţuire. De către stareţ, de către stareţă, de către preotul duhovnic. Afară, pe bancheta de lemn a paraclisului, stau ca pe o prispă un tată cu copilul în braţe, şi altul, cu băieţelul său alături. Strâns, tată şi fiu, unul lângă celălalt, pentru că deşi bate soarele amiezii, gerul ne asaltează cu tăiş de sabie. Cu degetele sloi scriu câteva rânduri pentru prietenii dinăuntru pe „Neaua ninge la Betleem”. Este o carte cât o palmă în care încerci să strângi primii fulgi, dar nu mult mai târziu aveam să primesc, dar scump, una pe măsura Voroneţului. Şi pentru că nimic nu e întâmplător, când o deschid, când deschid somptuoasa carte semnată de monahia dr. Gabriela Platon – „De la mărturia vechilor greci la mărturisirea patristică. Temele iconografice: «Sfinţii părinţi» şi «Înţelepţii Antici» în pictura exterioară a Bisericii Sfintei Mănăstiri Voroneţ”, Doxologia, Iaşi, 2019 –, ce dedicaţie citesc? „Măicuţei mele, Stavrofora Irina, întâia Stareţă a Voroneţului, cu fiască dragoste şi profundă recunoştinţă”!

Pe treptele aleii coboară cu două uriaşe stele ale crăciunului învelite în ţiplă Cristina Cotleţ: „Nu-mi place să le duc, să le ofer aşa, dar m-am gândit să nu le fie frig până intru în paraclis!”. I le laud, florile îşi apropie obrajii roşii una de cealaltă, în timp ce Cristina Cotleţ le încălzeşte cu o privire maternă. La fel îşi priveşte icoana pe care a pictat-o în stil bizantin, cu sfinţii ocrotitori ai bisericii locaşului, monahia Daniela, şi ea sărbătorită a zilei.

Desigur, contează atât de mult în acest act al bunei povăţuiri şi ascultări şi ceea ce păstrăm în minte şi inimă de la înaintaşi. Brusc înţeleg şi astfel gestul plin de consideraţie cu care – nu numai om de carte, profesoară în prima sa viaţă şi autoare a atâtor cărţi închinate Sfintei Mănăstiri Voroneţ, ci şi suflet permanent însetat de exemplul, de sfatul implicit al scrierilor de valoare – monahia Elena Simionovici, preşedinta de onoare a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, a deschis volumul lui Ilie Torouţiu, „Pe-aici a fost un bucovinean…”, atunci primit de la Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava. Şi apoi mă cuprinde unda unei călduri nemaiîncercate, văzând că şi aici, lângă paraclis, ca şi lângă biserică, mulţimea lumânărilor aprinse pentru cei plecaţi o depăşeşte pe aceea a lumânărilor aprinse pentru propria sănătate şi alor lor.

Intru în cimitir, să pun două lumânări şi la mormântul filosofului, istoricului de artă Petru Comarnescu, cel care primul a vorbit lumii despre unicitatea Voroneţului, amintindu-mi de un îndepărtat 2010, cu neuitata Dany-Madlen lângă mine şi cu neuitatul arhiepiscop Pimen ţinând slujba de pomenire. Amândoi, acum, mai presus de noi! Şi anul acesta, spre sfârşitul lui noiembrie, când s-au împlinit 115 ani de la naştere şi 50 de la moarte, prin grija Sfintei Mănăstiri Voroneţ, Petru Comarnescu a fost pomenit creştineşte. Zăpada scârţie sub paşi stârnind ecouri afective profunde. Mormântul său atrage privirea de departe prin culorile vii ale Tricolorului de pe coroanele depuse la ceremonie de Consiliul Local şi de primarul oraşului Gura Humorului. Privesc peste el şi peste sculptura lui George Apostu care îl străjuieşte spre turla bisericii şi spre paraclis şi mai departe, spre pădurile pe care se sprijină taina văzduhului, apoi mă reîntorc la „Tatăl şi Fiul” şi rămân aşa până când ceara albinelor din veac îmi încălzeşte mâinile şi sufletul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: