Ministrul Culturii şi primarul de Fălticeni, satisfăcuţi de stadiul lucrărilor de reabilitare a Muzeului „Vasile Ciurea”

> Bogdan Gheorghiu: Sunt foarte mulţumit de ce am văzut aici > Cătălin Coman: Vreau ca istoria noastră să fie vizibilă şi apreciată de toţi cei care ne vizitează municipiul

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a efectuat, la sfârşitul săptămânii trecute, o vizită de lucru în municipiului Fălticeni, unde, împreună cu primarul Cătălin Coman, a verificat stadiul lucrărilor la clădirea Muzeului Fălticenilor „Vasile Ciurea”.

Clădirea, emblematică pentru oraş, în care a funcţionat Muzeul Fălticeni, iar apoi Biblioteca Municipală, este restaurată acum prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Este pentru prima dată din 1856 când la această clădire au loc astfel de reparaţii.

Ministrul Culturii s-a declarat mulţumit de cum decurg lucrările şi a precizat că a susţinut foarte mult realizarea acestui obiectiv.

 „Sunt foarte mulţumit de ce am văzut aici. În domeniul patrimoniului există foarte multe proceduri care trebuie parcurse, iar unele au un drum mai greoi, dar cât am putut am simplificat acest parcurs, pentru a ne putea încadra în termenul de finalizare, martie 2021. Atât timp cât şi finanţarea va fi în termen, ne vom întâlni aici în martie anul viitor pentru a inaugura acest obiectiv. În România sunt peste 33.000 de obiective de patrimoniu, însă foarte puţine sunt restaurate. Cu paşi mărunţi, vom începe restaurarea acestora, iar ca dovadă, iată, încă o clădire de patrimoniu va fi restaurată aici la Fălticeni şi ulterior destinaţia sa va fi una culturală. Am fost încântat să aflu că un demisol care zăcea nefuncţional va fi transformat într-o cafenea culturală. Îl felicit pe domnul primar pentru implicarea în acest proiect şi pentru ambiţia de a finaliza lucrările la termen. Am văzut obiective care au zăcut mulţi ani în şantiere începute şi neterminate; cel mai proeminent exemplu este Muzeul Naţional de Istorie a României. Eu, ca ministru, văd foarte des şantiere, pe zona de restaurare, începute şi lăsate în paragină, dar aici la Fălticeni avem o clădire de patrimoniu care se va restaura în termenul propus iniţial, ceea ce este foarte bine, ţinând cont de vremurile pe care le trăim acum” a declarat Bogdan Gheorghiu.

Primarul Cătălin Coman a declarat că această clădire reprezintă un pol important pentru activitatea culturală din Fălticeni.

 „Cu sprijinul Guvernului României reuşim să implementăm acest proiect privind reabilitarea integrală a acestei clădiri, o clădire care reprezintă un pol important pentru tot ceea ce înseamnă activitate culturală derulată în Fălticeni. Noua clădire va avea atât structura de bibliotecă municipală, pentru a fi pusă la dispoziţia tuturor iubitorilor de carte din municipiul nostru, şi nu numai, dar şi de muzeu, al cărui patrimoniu se află în alte unităţi muzeale din oraş şi pe care ne propunem să le aducem acasă, pentru ca istoria noastră să fie vizibilă şi apreciată de toţi cei care ne vizitează municipiul. Vreau să mulţumesc domnului ministru, care a inspectat lucrările de reabilitare, pentru sprijinul necondiţionat pe care ni l-a dat” a spus primarul Cătălin Coman. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI