> Bărbatul a prezentat contractul pentru stârpirea câinilor hoinari
Un pădurar din comuna Iacobeni este cercetat penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor după ce poliţiştii au fost sesizaţi că joi a fost împuşcat un câine în faţa unui bloc din comună.
Poliţiştii au stabilit că respectivul câine a fost împuşcat de un pădurar din Iacobeni care a spus că, în baza autorizaţiei de vânătoare colectivă, a participat la o acţiune de vânătoare şi patrulare pe fondul de vânătoare Orata pentru combaterea răpitoarelor. În timp ce patrula în zona Pârâului Rău, a văzut un grup de trei câini hoinari care au coborât din pădure spre un depozit de lemne.
Pădurarul a mai observat că unul dintre câini avea în gură o găină. El spune că a tras cu arma de vânătoare din dotare două focuri cu alice în direcţia câinelui, rănindu-l.
Câinele a continuat să meargă spre direcţia blocurilor de garsoniere din centrul comunei Iacobeni. Potrivit pădurarului, respectivul câine ar fi fost cunoscut ca unul ce producea pagube pe raza comunei.
Mai mult, pădurarul a prezentat şi copia contractului privind îndepărtarea sau recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a pisicilor şi câinilor hoinari din perimetrul intravilan al comunei Iacobeni, dintre Primăria Comunei Iacobeni şi Direcţia Silvică Suceava, cât şi autorizaţia de vânătoare colectivă.
În acest caz a fost ridicată arma folosită de pădurar, dar şi îmbrăcămintea pe care a purtat-o.
Medicul veterinar a menţionat că animalul rănit a primit îngrijiri medicale la cabinetul său.
În acest caz se fac cercetări pentru „rănirea sau schingiuirea animalelor” şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”. (N.B.)


























Comentarii