Ce alegem, aia avem:

Bunul Dumnezeu s-a supărat pe ei şi ne pedepseşte pe noi

Nici nu a început bine acest nefericit an 2020, că urgiile au şi prins a se abate asupra noastră. Mai întâi a lovit virusul de-i zice Covid-19, care a transformat Cetatea Sucevei în epicentrul molimei, de parcă urmaşii Măritului Ştefan Vodă poftiseră Moartea la ei în bătătură şi ţineau morţiş să fie „fruntaşi” chiar şi în acest lugubru domeniu.

Apoi, s-au rupt zăgazurile cerului şi au năvălit apele în casele oamenilor, distrugând gospodării, recolte şi cam tot ce le-a ieşit în cale. Aşa că au rămas sărmanii şi mai sărmani, căci peste vechea sărăcie s-a instalat alta nouă, lucie şi bătătoare la ochi, ca să se vadă de departe, pentru că preţurile au crescut la toate produsele, iar banii s-au subţiat după trei luni de carantină, izolare şi stare de alertă.

Iar necazurile nu s-au oprit aici; este an electoral şi sucevenii trebuie să-şi aleagă în toamnă conducătorii pentru următoarea legislatură. Adică, prin votul lor sincer şi naiv vor „unge” în scaun noii „Dumnezei” locali, care, tradiţional, vor promite mult şi, tot tradiţional, nu vor face nimic pentru locuitorii acestui judeţ năpăstuit.

Aleşii noştri vor încasa lefuri exorbitante şi – ca răsfăţ – vor avea alte şi alte privilegii, iar votantul de rând n-o să-i vadă prea des la faţă şi nici n-o să ajungă la ei, căci „Împăratul nu se arată ca gutuia în fereastră”, după cum spunea Urmuz, dacă nu mă înşel…

Ce se prefigurează? Nimic deosebit sau senzaţional! Pentru că, în Bucovina noastră dragă, prea curând nu se va schimba ceva. De altfel, domnii candidaţi de azi sunt aceiaşi, veşnicii şi eternii, nume cunoscute, de „rotitori”, au condus judeţul în mai multe rânduri şi n-au lăsat niciodată nimic în urmă. Istoric, experienţa lor profesională s-a rezumat doar la a trece neobservaţi până le expiră mandatul. Aşa că, şi de astă dată, ne aşteptăm la un fel de continuare a „rocadei” nepăsării şi incompetenţei.

Vorba unei bătrâne zarzavagioaice din Milişăuţi: „Maică, bunul Dumnezeu s-a supărat pe ei, grangurii, pentru nelegiuirile lor, dar ne pedepseşte pe noi, amărăştenii votanţi, că doar poporul îi unge în scaun”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: