Unul dintre primele vlăstare ale familiei pare să fi fost Bartolomej Wojtyla (născut prin 1788, în Czaniec, şi căsătorit în ziua de joi, 26 iulie 1810 cu Anna Hudecka, născută în 1792, în Bulowcach), cu care va avea trei copii: un băiat Franciszek, o fată Franciszka (născută în zi de sâmbătă, 25 martie 1876, şi măritată apoi cu Valenty Kowalczyk), a doua fată, Marianna, măritată cu Mateusz Cieezki) şi încă un băiat, Stanislaw (născut în zi de joi, 1 aprilie 1830, şi însurat cu Julianna Madeja, în anul 1888), toţi trei trăitori fără de copii.
Franciszek Wojtyla (născut în 1826, în Czaniec) se însoară mai întâi cu Anna Kowalska, care îi dăruie un băiat, botezat Josef, născut în ziua de sâmbătă, 15 ianuarie 1845, mama lui murind la scurtă vreme, ceea ce îl obligă pe acest străbunic să se recăsătorească, în ziua de marţi, 22 august 1848, cu Franciszka Galuszka, de la care va avea vreo trei băieţi: Maciej (născut luni, 1 februarie 1852), Jan (născut, luni, 9 octombrie 1854) şi Pawel (născut în zi de vineri, 1 ianuarie 1858).
Maciej Wojtyla se însoară mai întâi (marţi, 3 septembrie 1878), cu Ana Przeczek, de la care va avea doar doi băieţi – Karol (născut vineri, 18 iulie 1879, în Lipnik) şi Leon (născut şi decedat în 1881), probabil în preajma morţii mamei sale, în ziua de luni, 19 septembrie 1881. Din a doua căsătorie, în ziua de sâmbătă, 16 februarie 1889, cu Maria Zalewska, Maciej are o fată Stefania (născută în zi de miercuri, 16 decembrie 1891, şi decedată joi, 24 mai 1962, în Cracovia, fără de urmaşi), şi încă trei băieţi, care au murit în copilărie.
Karol Wojtyla se va căsători cu Emilia Koczorowska şi va avea trei copii: Edmund (născut în ziua de marţi, 28 august 1906, mort la vârsta de 26 de ani, luni, 5 decembrie 1932), Olga (născută şi moartă în 1924) şi Karol Jozef (născut în ziua de marţi, 18 mai 1920 şi decedat sâmbătă, 2 aprilie 2005, la venerabila vârstă de aproape 85 de ani, record în familie pentru că tatăl său, Karol, moare la 62 de ani, bunicul Maciej, la 71 de ani, iar străbunicul Franciszek, la cel mult 55 de ani).
Să observăm că al doilea nume de botez, Josef, al lui Karol îl purta primul băiat al străbunicului Franciszek, şi o nepoată Josefa, de la unchiul Pawel, şi să bănuim că e o moştenire de familie, Josef numindu-se poate chiar tatăl lui Bartolomej. Spre această bănuială îndemnându-ne şi numele Josef al unuia dintre ultimi descendenţi Woityla, în Czaniec, satul străstrămoşului Bartolomej. Vom pune, aşadar, sub semnul întrebării argumentaţia domnului Nicolae Mareş – „Numele Josef, potrivit declaraţiei monseniorului Stanislaw Dziwisz, a fost un semn de recunoştinţă al părinţilor faţă de longevivul împărat austriac Franz Josef, al cărui credincios soldat i-a fost tatăl său, „căpitanul” Karol Wojtyla” (p. 49), odată că drăguţul de împărat moare cu 6 (şase) ani înainte de naşterea pruncului Jozef Woityla şi a două, că nici numele de botez al lui Jozef Pilsuski, eliberatotul Varşoviei din ziua de luni, 11 noiembrie 1918, nu poate fi o sugestie –, pentru că acest al doilea nume ar fi de bănuit şi ca o reverenţă onomastică oferită naşului Josef Kuzmierczyk, cumnat din partea mamei (p. 48). Să precizăm însă că Josef provine din ebraicul yasof, a adăuga, nume calendaristic creştin, prin intermediar grec şi slav, la români, la poloni şi la alte popoare, cu sensul „Dumnezeu să adauge”, interesant fiind faptul că în Bucovina împăratul Franz Josef era numit Iosub, fonetic mai aproape de etimonul ebraic.
Alt amănunt onomastic important pentru cumpănirea originii strămoşilor lui Karol Josef Wojtyla ar fi numele de familie al bunicii Anna Przeczek, Percec în pronunţie românească, frecvent întâlnit la românii din satul Crasna şi împrejurimile din Bucovina. Din păcate, această bunică moare cu patruzeci de ani înainte de naşterea nepotului Karol Josef şi, chiar în cazul în care ar fi fost de origine valahă, nu avea cum să-l „didascălească” într-ale neamului ori ale lumii pe cel mai mic dintre nepoţii săi. Într-un cuvânt, cu patronimul Przeczek nu putem trage decât concluzia că unii Percec din Bucovina au hălăduit oarece vreme prin Polonia, mai de aşteptat prin Pocuţia, unde vor fi lăsat şi urmaşi vrednici de pomenire.
Dar încă un patronim din acest arbore genealogic poate da seamă de sorgintea familiilor cu care s-au „înnemurit” bărbaţii Wojtyla, anume Franciszka Galuszka (soţia străbunicului Franciszek) şi Franciszka Gasparo-Galuszka (soţia unchiului Pawel), cuvântul românesc galuşcă având un etimon slav. Rămâne de văzut în ce măsură patronime ca Przeczek şi Galuszka sunt destul de frecvente şi atestate timpuriu în ţinuturile ospitalierilor poloni sau vor fi fost împrumutate de la musafirii români pe care polonii i-au ocrotit în cursul veacurilor.
Cu toată smerenia în faţa adevărului putem vorbi despre originea valahă a strămoşilor săi, dar mai puţin dumerit în privinţa originii odraslei lor, Karol Josef Wojtyla, care se aşază abia în cea de-a cincea generaţie, între naşterea stră-străbunicului Bartolomej şi trecerea în eternitate a stră-strănepotului Karol Josef curgând două veacuri şi încă cel puţin 15 ani. Câtă „valachie” sau „woloszenie” mai putea bântui prin sângele, gândul şi duhul său, numai Dumnezeu ştie!? Şi ar mai trebui cercetate documente de familie, scrisori, conscripţii, acte juridice etc. Cu asemenea prudenţă scormonitoare avem oarece şanse şi cărări să sporim şi să aprofundăm cercetările fără suspiciuni de protocronitudine, urmând lesniciosul îndemn biblic al marelui pontif: „Nu există motive a te teme de adevăr.”
Dar mai trebuie observat în acest arbore genealogic o straşnică lucrătură a morţii, întrucât străbunica Ana (născută Kowalska) moare după naşterea singurului ei copil, Josef, sâmbătă, 15 ianuarie 1845; bunica Ana (născută Przeczek) moare după naşterea celui de-al doilea copil, Leon (1881); sora Olga moare îndată după naştere (1914), mama Emilia (născută Koczorowska) se stinge după 15 ani (în 1929) de la naşterea fetiţei sale, iar fratele Edmund îi urmează după trei ani, marţi, 5 decembrie 1932, încât Karol Josef, la vârsta de 12 de ani, rămâne singura nădejde a tatălui său, care va muri şi el pe când unicul său fiu încă nu împlinea 21 de ani. Altfel spus, pruncul Karol Josef Wojtyla intră în lumina zilei fără de soră – bez siostry, şi iese din copilărie fără de mamă – bez matki (la români, bezmetec, din vechea slavă bez matok), trece prin adolescenţă fără de frate – bez braty, şi se trezeşte la maturitate fără de tată – bez ojca, dar nu îşi va precugeta nici o clipă viaţa fără de Dumnezeu – bez Boga, bezbozny, sau mai pe româneşte bezbojnic –, cu „moartea pre moarte călcând”!
Ca şi cum un grădinar măiestru şi orgolios, încrezător într-o mladă proaspătă dintr-un pom vânjos, dar îmbătrânit, ar reteza fără de milă – bez milosé –, rând pe rând, ramurile din preajmă ca să îndrume toată seva bogată a rădăcinilor din întunericul adâncurilor şi al istoriei spre rodnicia unei singure crengi oblojite de lumina soarelui şi Duhul lui Dumnezeu.
Că acest suflet creştin a fost ocrotit de pronia cerească am invoca măcar două momente:
– marţi, 29 februarie 1944, tânărul student Karol Josef Wojtyla este lovit de un camion german, aruncat într-un şanţ, de unde a fost dus la spital şi, în urma comoţiei cerebrale, abia după câteva săptămâni se însănătoşeşte;
– miercuri, 13 mai 1981, ora 17,17, trei gloanţe din pistolul teroristului turc Mehmet Ali Agca pătrund în trupul Papei Ioan Paul al II-lea, care, în maşina decapotabilă, în ovaţiile credincioşilor, înconjura pentru a doua oară Piaţa Sf. Petru din Roma. A fost dus imediat la spital, operat, un glonte a trecut doar la câţiva milimetri de aortă, ţinut în reanimare până în ziua de luni, 18 mai, când Sfântul Părinte împlinea 61 de ani.
Să se fi sfiit moartea de aura sfinţeniei din numele familiei Wojtyla, cu tâlcul Primarul lui Dumnezeu? Căci Ioan Paul al II-lea, un Pontifex Maximus pentru Mileniul III, va mai trăi încă un sfert de veac, împlinind în acest răstimp şi popasul istoric – vineri-sâmbătă, 7-9 mai 1999, din România, cu rostul sacerdotal în măreaţa adunare de la Podul Izvor din Bucureşti, unde 300.000 de credincioşi cereau Unitate! Unitate! Unitate!
Iar Sanctitatea Sa a încheiat încrezător: Azi am trecut pragul Speranţei!
Precum lesne se întrezăreşte din cele de mai sus, cu oarecare unealtă hermeneutică scormonitoare în taina şi tâlcul cuvintelor, ne-am putea învrednici să ajungem la un adevăr.
Cu atât mai mult cu cât poetul Karol Josef Wojtyla îşi mărturisea pasiunea pentru taina cuvântului: „Am studiat gramatica descriptivă a limbii polone contemporane şi gramatica istorică, îndeosebi a limbii vechi slave. Aceasta mi-a arătat dimensiuni noi ale filologiei, introducându-mă în misterul cuvântului. Cuvântul, înainte de a fi rostit pe scenă, trăieşte în istoria omului, constituie dimensiunea de bază a vieţii spirituale. Îl îndreaptă până la urmă în tainele de nepătruns ale lui Dumnezeu. Descoperind cuvântul prin studiile literare sau lingvistice, nu se putea să nu mă apropii de taina cuvântului pe care zilnic îl rostim în rugăciune.” (p. 59)
Pentru că, în fapt, numele unei familii răsună peste veacuri precum o rugăciune…
Comentarii