> El a ameninţat cu moartea un bărbat şi a rănit o pisică
Poliţiştii Postului de Poliţie Burla, cu sprijinul altor structuri şi sub coordonarea procurorului de caz, au finalizat documentarea a două evenimente penale în care este implicat un bărbat din comuna Burla. Cauzele au fost reunite prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, emisă pe 23 iulie.
Potrivit anchetei, pe 27 iunie, în jurul orei 19:30, bărbatul a pătruns fără drept în curtea unei locuinţe din comuna Burla. S-a apropiat de un bărbat care locuieşte acolo la o distanţă mai mică de 50 de metri şi i-a adresat ameninţări cu moartea, creându-i o stare de temere. Astfel a încălcat un ordin de protecţie emis de Judecătoria Rădăuţi pe 8 iunie. Acelaşi eveniment a fost încadrat şi ca violare de domiciliu, respectiv ameninţare.
Al doilea eveniment a avut loc pe 20 iulie 2026, în jurul orei 17:20. Bărbatul a comunicat cu o femeie, adresându-i cuvinte şi expresii jignitoare, încălcând astfel un alt ordin de protecţie, emis de Judecătoria Rădăuţi pe 18 iunie 2026. În aceeaşi împrejurare, a rănit cu intenţie un exemplar felin domestic (o pisică), provocându-i leziuni fizice.
Pe baza probatoriului administrat, pe 23 iulie a fost continuată urmărirea penală faţă de suspect pentru infracţiunile de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie (două acte materiale), violare de domiciliu, ameninţare şi rănirea cu intenţie a animalelor.
Poliţiştii secţiei, cu sprijinul lucrătorilor SAS din cadrul IPJ Suceava, au pus ulterior în executare un mandat de aducere privind pe suspect. Prin ordonanţa organului de cercetare penală din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie. Audierea a fost sprijinită de specialiştii SAS, iar ulterior suspectul a fost condus, sub escortă, la arestul IPJ Suceava. (N.B.)























Comentarii