Un bărbat de 38 de ani din comuna Frumosu a fost reţinut de poliţişti după ce a fost surprins conducând sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihoactive, în municipiul Câmpulung Moldovenesc.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 24 spre 25 iulie, în jurul orei 3:20, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc a efectuat semnale pentru oprirea unui autoturism pe Calea Bucovinei. Conducătorul auto nu a oprit la semnalele regulamentare şi a continuat deplasarea, fiind urmărit în trafic până pe strada Sirenei, unde vehiculul a fost blocat.
La legitimare, poliţiştii au constatat că bărbatul avea halenă alcoolică. Testat cu aparatul etilotest, s-a înregistrat o concentraţie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost depistat pozitiv şi la consumul de substanţe psihoactive.
Controlul corporal şi al autoturismului nu au scos la iveală substanţe sau obiecte interzise. Având în vedere rezultatele testărilor, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge şi urină pentru determinarea îmbibaţiei alcoolice şi a prezenţei substanţelor psihoactive în organism.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore. (N.B.)























Comentarii