Foaie Verde din Bucovina:

Politicul distruge întotdeauna relaţiile dintre oameni

 Organizaţia Foaie Verde din Bucovina consideră că politicul distruge relaţiile dintre oameni, în special în zonele locuite de minorităţi. Poziţia a fost exprimată într-un comunicat de presă semnat de Dan Acibotăriţă, coordonatorul organizaţiei.

În document se arată că, vreme de decenii, ucrainenii au trăit în relaţii bune cu ruşii, românii, ungurii şi slovacii, în acelaşi stat, regiune, oraş sau pe aceeaşi stradă. După schimbarea unui regim sau a unei orientări politice, „aceste relaţii s-au transformat însă în conflict armat, soldat cu milioane de morţi şi distrugeri uriaşe. Acelaşi fenomen este menţionat şi în cazul relaţiilor dintre palestinieni şi evrei”.

Comunicatul aminteşte şi de fosta RSF Iugoslavia, unde în anii ’90 s-au produs masacre. Potrivit organizaţiei, istoria arată că politicul a creat conflicte artificiale de lungă durată, cu numeroase victime, acolo unde existau minorităţi.

Dan Acibotăriţă subliniază că este şi mai dureros când liderii politici invocă numele lui Dumnezeu şi merg la biserică, iar apoi ucid sau dau dispoziţii de a se ucide, inclusiv copii, bătrâni şi femei. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI