Oameni, case şi destine

„În această casă a trăit şi creat compozitorul Ciprian Porumbescu, înaintaş de seamă al muzicii româneşti”, scrie pe placa de marmură amplasată pe o bucată din clădirea care pare a nu mai avea viaţă lungă. Se găseşte pe strada Prunului nr.1, undeva în spatele Curţii de Conturi din Suceava şi e, de departe, printre celelalte clădiri de pe stradă care au căpătat faţă nouă şi ferestre de termopan, dezolantă.

Pusă pe 14 octombrie 1953, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la naşterea autorului operetei „Crai nou” şi al „Baladei”, placa reprezintă singurul gest făcut de autorităţi (pe lângă o teleguţă de lut şi un acoperiş din tablă, am aflat de la locatarul ei), pentru a marca trecerea lui prin zonă, în perioada în care au apărut şi primele încercări componistice. „Poate dacă nu era aşa ascunsă, dacă era undeva mai în centru, mai la vedere, avea altă soartă” îmi spune cel care locuieşte din 1977 aici, Marian Ierhan.

O casă de 218 ani

Atât spune Marian Ierhan că are casa, 218 ani. Altfel arăta când s-a mutat acolo, îşi aminteşte. Avea în faţă un pridvor, „un cerdac mare”, avea mult mai multe ferestre, pe care el le-a închis, pentru că era prea frig. „Lui Ciprian îi plăcea lumina şi îi plăceau florile, era plin de flori aici, când locuia în gazdă” i-ar fi povestit vecinii care îşi aminteau şi ei ce le povestiseră înaintaşii. „Plin de flori şi multă lumină, aşa îi plăcea lui.”

În calitate de chiriaş, Marian Ierhan a bătut la uşa autorităţilor locale în nenumărate rânduri, cerând ajutor. La fel a făcut, ca membru de partid ce se afla, şi la „judeţeana de partid”, cerând să se facă reparaţii, să nu-i mai plouă în ciorbă. În ciuda pericolului de prăbuşire şi a faptului că are valoare istorică, nu s-a luat nicio măsură pentru a salva edificiul de degradare.

El însă tot insistat şi „într-o zi mi-au adus şi mi-au lăsat la poartă o teleguţă de lut, urmând să fie aduse şi alte materiale”. Acolo a rămas lutul, „până a intrat în pământ”, ăla a fost tot ajutorul primit. Totuşi, în 1978, a fost schimbată tabla de pe casă. „Teleguţa de lut şi tabla, atât au făcut”, îmi spune, deşi casa ar fi necesitat mult mai multe lucrări.

A rezistat în timp, fiind construită pe temelie de piatră, iar structura, din lemn rezistent. „Constructorii evrei puneau lemnul în iaz şi-l ţineau acolo câteva săptămâni. Când îl scoteau, îl lăsau la uscat o vreme şi abia apoi îl foloseau. Dacă băteai un piron în el se rupea, era dur ca betonul, de aia a rezistat casa, tocmai pentru că cei care au construit-o ştiau meserie.”

Trecută prin două incendii, unul în partea din spate şi unul în cea din faţă (când cerdacul din lemn a ars), construcţia a fost reparată cât a putut şi cât s-a priceput chiriaşul. Şi, deşi acum câţiva ani au fost făcute în zonă lucrări care să oprească alunecările de teren, rănile provocate de acestea continuă să se vadă în pereţi. „Pământul încă se duce, mai puţin, dar se duce”, chiar dacă şi el a plantat mulţi salcâmi în grădina din spate, ba a făcut şi un contrafort, s-o oprească din alunecare. Cât s-a priceput, cât i-au permis banii şi puterile.

Şi un bazin pentru apă şi-a dorit să facă, tot în spate: „Am săpat şi am dat de un craniu de femeie, doamnă. L-am luat, i-am dat cu aghiazmă şi l-am îngropat repede înapoi.” Spune că femeia aia, că al unei femei era craniul, i s-a arătat în vis, ea fiind cea care l-a trezit din somn, la trei şi jumătate în noapte, „taman când a luat casa foc prima dată”. Ba chiar a văzut-o o dată mergând cu un câine în urmă, aici, la doi paşi, prin grădină.

Întâi a crezut că o fi fost, sărmana, vreuna dintre cele împuşcate după ce fusese adusă aici de ofiţerii ruşi sau nemţi care s-au aflat în casă la vremea când aici a fost „sediu de observare”. „Se vedea bine de aici apa Sucevei. În timpul războiului nu erau copaci, nici alte clădiri, doar una, în capătul străzii de acum. De aici se putea observa cu uşurinţă orice mişcare.” Apoi a auzit de la vecinul Holca despre cimitirul care a fost descoperit aici, cimitir în care, am aflat, s-au descoperit monede din secolul al XVI-lea. Tot atunci s-a descoperit că pe locul casei ar fi fost altarul unei biserici ortodoxe numită „A fetelor”, care a fost demolată în anul 1777 de autorităţile austriece ale vremii pentru a folosi piatra la construirea cazarmelor militare.

 O vioară din flori

Asta şi-ar fi dorit să facă în faţa casei, o vioară şi un arcuş din flori, pentru a onora memoria celebrului chiriaş de odinioară. Şi pentru a bucura privirile trecătorilor sau ale copiilor care, chiar dacă nu au fost mulţi, au mai venit şi au aruncat priviri „emoţionate” casei şi împrejurimilor. N-a fost să fie.

În faţă, acolo dorea să o amplaseze, acolo unde a mai pus, cu ani în urmă, la pick-up, „o placă” cu „Balada” lui Ciprian, despre care cunoaşte o mulţime: şi că s-a născut pe 14 octombrie 1853, şi că tatăl l-a adus de la Stupca să studieze la Obergymnasium, care acum se numeşte Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, şi că a locuit aici, găzduit de cele trei sau patru surori care deţineau casa. Şi încă multe altele.

Cum surorile nu au fost căsătorite, nu au avut moştenitori şi, deci, nimeni nu a revendicat-o, cei trei chiriaşi, între care se afla şi el, şi-au cumpătat fiecare partea, în 1995. „Atunci statul şi-a luat cu totul mâna de pe casă.” Partea lui a vândut-o, între timp, cu gând să se retragă într-un spaţiu mai mic, din spate, pentru că nu mai are putere să se ocupe de construcţia care cere atenţie, bani şi putere de muncă.

Altfel configurată după ultimul incendiu, locuinţa mai păstrează doar grinzile lucrate „în valuri”, care s-au păstrat foarte bine în timp, şi amintirea pianului mare, la care cânta Ciprian pe vremea când încăperea avea, de jur împrejur, ferestre şi flori despre care i-au povestit tot vecinii care au plecat la cele veşnice. „Toţi au murit, urmez eu”, glumeşte deşi la cei 73 de ani ai săi, trecut prin viaţa nu tocmai uşoară, prin necazuri şi prin boli, se ţine bine (seamănă cu bunicul, care a murit la 104 ani), nu a albit şi regretă că e singur de vreo 7 ani şi că nu mai are cu cine râde. „Doar cu televizorul, doamnă.”

Marian Ierhan spune că nu ar fi plecat în ruptul capului din locul în care, o vreme, şi el, şi Ciprian Porumbescu au fost chiriaşi şi au împărţit o casă cu multe ferestre şi flori. Oameni, case şi destine.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Ti-ai facut o datorie,fă-ți și un imperativ din a nu abandona subiectul.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: