Ziua lor

Prin lege şi, de-acum, prin tradiţie, Înălţarea Domnului e ziua în care sunt comemoraţi cei care şi-au jertfit vieţile (ciuntind, totodată, din destinele familiilor, ale tuturor celor dragi) în războaie despre a căror „utilitate” au scris şi vor scrie, din birouri, adesea convocând circumstanţe care se bat cap în cap (cu trimitere la întâmplări, tratate, înţelegeri etc.) ce s-au ridicat, atunci şi pe urmă, peste capetele lor – plecate şi depuse în ţărână – istorici, politicieni, strategi, analişti. Dincolo de sacrificiul suprem, de eroismul fără echivoc al unor anonimi astăzi (bunăoară, am învăţat, am fost încredinţat că primul ucis în Războiul de Independenţă a fost un voluntar din Bucovina; dar câţi să mai ştie câte ceva despre acel sergent Constantin Popescu, bucovinean cu nume românesc de muntean, înrolat în Bateria „Ştefan cel Mare” care păzea Dunărea?!), al unor anonimi presăraţi prin manuale sau doar prin scrieri pe care le citesc numai minoritarii hârţoagelor, vă rog să îmi permiteţi, astăzi, să îi adaug în lista cea fără de sfârşit, pe cei care în lunile în urmă au fost numiţi a fi „cei din linia întâi” împotriva coronavirusului – de la cadrele medicale la oamenii Poliţiei, Jandarmeriei, Armatei –, ca şi pe alţii din liniile următoare, de la cei care v-au vândut pâinea, laptele, carnea, v-au adus ziarele acasă…, la ziarişti (cu voia dvs.) care v-au vândut vorbe ca acestea şi cele din preajmă. Poate că „eroismul” unora dintre ei e minor faţă de cel al înaintaşilor, însă, chiar şi aşa, poate e un pic de preţuit prin comparaţie cu situaţiile celor care (vrând sau nevrând) în această perioadă s-au aflat bine puşi la adăpost. Şi dintre care, eventual, după ce va trece molima, se vor ridica cei care să-i judece şi care să scrie următoarele istorii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: