CL Suceava va prelungi suspendarea temporară a activităţii bazarului

> Se are în vedere şi aprobarea sistării plăţii chiriei pentru terenurile chioşcurilor de alimentaţie publică sau pentru terasele sezoniere

Consiliul Local Suceava urmează să adopte, joi, o hotărâre privind prelungirea suspendării temporare a activităţii din Complexul Comercial „Bazar”, sistarea plăţii chiriei pentru terenurile ocupate de chioşcurile din Complexul Comercial „Bazar”, precum şi pentru terenurile ocupate de chioşcurile de alimentaţie publică şi terasele sezoniere situate pe terenul aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Suceava.

În raportul de aprobare a proiectului hotărârii, primarul Ion Lungu arată că, prin instituirea stării de alertă, se suspendă temporar activitatea de servire şi consum a produselor în spaţiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât şi la terasele din exteriorul acestor locaţii, dar că este suspendată temporar activitatea de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centre comerciale cu suprafaţa construită mai mare de 15.000 mp, în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici.

„Faţă de cele prezentate mai sus, considerăm oportună aprobarea prelungirii suspendării temporare a activităţii din Complexul Comercial «Bazar», sistarea plăţii chiriei pentru terenurile ocupate de chioşcurile din Complexul Comercial «Bazar», precum şi pentru terenurile ocupate de chioşcurile de alimentaţie publică şi terase sezoniere situate pe terenul aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Suceava” arată primarul.

Măsura este valabilă pe întreaga perioadă a stării de alertă. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: