Primarul municipiului Rădăuţi, Nistor Tatar, în carantină la domiciliu, după ce a fost confirmat infectat cu noul coronavirus

Primarul municipiului Rădăuţi, Nistor Tatar, este în carantină la domiciliu după ce a fost confirmat că a fost infectat cu noul coronavirus.

Nistor Tatar ne-a declarat că în ultima perioadă nu s-a simţit foarte bine. La sfârşitul săptămânii trecute a făcut un set de analize, inclusiv pentru noul coronavirus, iar miercuri a fost informat că este pozitiv la noul coronavirus.

El a spus că de sâmbătă nu a ieşit din casă şi că rămâne în carantină la domiciliu.

Tatar a menţionat că luni va reface testul pentru noul coronavirus.

Primarul municipiului Rădăuţi s-a implicat în această perioadă în susţinerea Spitalului Municipal Rădăuţi şi a fost de nenumărate ori la spital, pentru a vedea care sunt nevoile imediate ale conducerii unităţii spitaliceşti, spre a putea găsi soluţii de rezolvare în condiţiile în care unitatea este una suport pentru SJU Suceava. (N.B.) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI