Deputatul Ioan Bălan:

Cinismul unor politicieni se vede acum, când denigrează Suceava şi pe suceveni, în căutare de voturi

…şi uită cum încercau să se urce pe capitalul de încredere al managerului Vasile Rîmbu de care acum se dezic

Vicepreşedintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat, sâmbătă, că a constatat cu mâhnire că în această perioadă de criză majoră unii politicieni denigrează Suceava şi Bucovina, considerând că ipocrizia acestora este cu atât mai mare cu cât, în urmă cu o lună, încercau să se caţere pe capitalul de încredere al managerului SJU Vasile Rîmbu, iar acum sunt primii care se dezic de el.

„Mă doare foarte tare când vedem cum nişte politicieni hrăpăreţi şi în goana după voturi denigrează Bucovina şi Suceava” a declarat Ioan Bălan.

El a spus că în ultimii ani s-au făcut eforturi mari pentru promovarea zonei Bucovinei, iar cei care au venit aici au constatat că oamenii sunt primitori, întreprinzători şi harnici şi de aceea a şi primit mii de mesaje, multe din ţară, de susţinere a Sucevei şi a Bucovinei.

„În decursul timpului, unii dintre noi am făcut eforturi mari să facem cunoscută Bucovina aşa cum este ea, cu oameni harnici şi întreprinzători. Cel mai mare atu al oamenilor din Bucovina este ospitalitatea şi de aceea am şi reuşit o dezvoltare susţinută şi constantă a zonei din punct de vedere turistic. Am primit mii de mesaje de la oameni din judeţ şi din ţară de susţinere pentru Bucovina” a menţionat deputatul.

Ioan Bălan a mai spus că toţi parlamentarii PNL s-au implicat în susţinerea Sucevei, prin donaţii şi acţiuni de ajutorare, şi că aceştia au acţionat responsabil, ca nişte oameni care au înţeles că în aceste zile vorbele sunt de prisos şi că acţiunile contează.

El a precizat că zilele următoare va fi publicată o sinteză a acţiunilor pe care le-au întreprins parlamentarii PNL.

Liderul liberal a spus că şi premierul Ludovic Orban este în contact permanent cu preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, şi cu parlamentarii suceveni liberali, pentru a sprijini cu tot ceea ce este necesar.

„În toate aceste zile, preşedintele Gheorghe Flutur, cât şi noi, parlamentarii liberali, am fost în strânsă legătură cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi cu premierul Ludovic Orban, care se interesau şi la ora 1 sau 2 din noapte despre situaţia existentă în Suceava şi de nevoile locale” a spus Ioan Bălan.

El şi-a exprimat mâhnirea constatând că în această perioadă pot exista şi politicieni cinici şi ipocriţi care vor să se folosească de această criză pentru a mai câştiga câteva puncte.

„Cât de cinici pot fi unii politicieni am văzut în aceste zile şi am văzut şi ipocrizia de care au dat dovadă. Până acum trei-patru săptămâni toţi liderii de partide, absolut toţi, se băteau pe capitalul de imagine al lui Vasile Rîmbu, pentru a-l atrage într-o eventuală candidatură împotriva candidatului PNL, Ion Lungu. Astăzi, ei sunt primii care se dezic de Vasile Rîmbu” a spus Ioan Bălan.

Liderul liberal sucevean a arătat că el a decis să ajute oamenii în nevoie.

„Eu sunt unul dintre politicienii care am ales să nu-mi fac capital politic din suferinţa oamenilor şi, de aceea, zilele acestea am ales ca alături de colegii mei să fac ceva util: să ajut oamenii în nevoie. Suceava – Bucovina îşi va reveni şi cu ajutorul lui Dumnezeu vom fi mai mult decât am fost!” a conchis Ioan Bălan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: