> Riscul de inundaţii este scăzut
În cursul zilei de joi, 13 februarie, pompierii militari şi lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava au continuat misiunile de monitorizare pe bazinul hidrografic de munte, respectiv pe râurile Bistriţa, Bistriţa Aurie şi Dorna.
Astfel, ISU Suceava informează că au fost raportate mai multe aglomerări de gheţuri, în diferite zone, dar ieri, la momentul transmiterii acestor informaţii, nu exista risc ridicat de producere a zăporului.
În condiţiile în care vremea nu se va încălzi brusc şi nu va fi asociată cu ploi abundente, riscul de inundaţii în aceste zone este scăzut, precizează sursa citată.
„Misiunile de monitorizare vor continua, iar dacă situaţia se va impune, echipajele specializate vor interveni pentru dislocarea şi punerea în mişcare a aglomerărilor de gheaţă” anunţă ISU Suceava. (N.B.)



























Comentarii