Cărţi închinate Centenarului Marii Uniri

Ion I. Nistor, „Unirea Bucovinei, 28 noiembrie 1918”, Colecţia „Marea Unire 1918-2018, 100 de cărţi – Ioan Scurtu, coordonator, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2017, 225 pagini

Apărută în prima ediţie în 1928, sub egida „Aşezământul Ion I. C. Brătianu”, „Unirea Bucovinei, 28 noiembrie 1918, Studiu şi documente de Ion I. Nistor, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1928, 213 pagini, cartea de faţă reproduce textul iniţial şi adaugă 12 pagini. Acestea din urmă cuprind: un „Argument”, semnat de istoricul Ioan Scurtu, la începutul textului lui Ion I. Nistor. În acesta se motivează necesitatea reeditării lucrării în ajunul împlinirii şi cinstirii Marii Uniri. Ni se relevă semnificaţia schimbărilor generate de Primul Război Mondial, care a prilejuit în Europa prăbuşirea imperiilor Rus şi Austro-Ungar, crearea de noi state naţionale precum Finlanda, Ţările Baltice – Estonia, Lituania, Letonia, Cehoslovacia, Polonia, Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, Ungaria şi Austria sau/şi întregirea altora, ca Regatul României, la care s-au unit Basarabia, Bucovina, Transilvania, Crişana, Maramureşul şi două treimi din Banat.

Relevând faptul că şi istoricii şi-au adus propria lor contribuţie la cunoaşterea evoluţiei poporului român, şi implicit la pregătirea şi făurirea Marii Uniri din 1918, istoricul Ioan Scurtu ne explică modul cum s-a născut ideea publicării celor 100 de cărţi închinate acestui eveniment epocal. Directorul Editurii Tipo Moldova i-a propus să selecteze 100 din cele mai reprezentative cărţi pe această temă. Istoricul Ion Scurtu a dat curs acestui îndemn şi, scrie Domnia Sa „deşi cărţile incluse în această colecţie au fost elaborate într-un anumit context politic care a influenţat posibilităţile de documentare şi de publicare a lucrărilor respective”, a procedat la selectarea lor din toate etapele istorice: a) până în 1916; b) în perioada interbelică (1919-1939); c) în anii 1940-1945 (etapă în care apreciază că, în plin război, au fost publicate documentele privind Marea Unire din 1 Decembrie 1918 şi „cea mai reprezentativă carte tipărită în anii 1940-1945 este „Origines et formation l’unite Roumaine”, elaborată şi semnată de istoricul Gheorghe I. Brătianu” (p. IV). S-au selectat şi publicat cărţi şi din ultimele două etape: d) etapa 1964-1989 (din care precizăm: au fost lăsate la „lada cu gunoi” tratatele şi elaboratele din „epoca de aur” ale academicianului Mihail Roller, adică şi anii ocupaţiei sovietice 1944-1958) şi e) cărţi publicate după 1989.

Autorul mai precizează că are „o apreciere specială pentru colecţia «Personalităţile Marii Uniri», elaborată de Academia Oamenilor de Ştiinţă şi Editura Enciclopedică”.

În cazul celor 100 de cărţi închinate Marii Uniri, autorul mai precizează ca a vizat „cărţi scrise de autori români, publicate în România şi Republica Moldova” (p. VII).

Recitind textele lui Ion I. Nistor din 1928, am meditat asupra lor şi am constatat că în cea mai apreciată şi documentată monografie închinată „Unirii Bucovinei 1918” – semnată de Radu Economu (Editura „Alexandru cel Bun”, Cernăuţi, 2011, 212 p.) – textele sale au fost utilizate şi spiritul lui Ion I. Nistor a fost încorporat corespunzător. Nemotivant doar că, în lista celor 100 de cărţi închinate Marii Uniri, o astfel de lucrare, cea mai amplă şi mai temeinic documentată, lipseşte. Lipsesc, de asemenea, „Bucovina” (Bucureşti, 1913) de Aurel Morariu şi două lucrări unice prin valoarea lor documentară: „Populaţia şi clasele sociale din Bucovina”, cu 12 hărţi (Biblioteca „Bucovina”, Tipografia „Lupta”, Bucureşti, Calea Victoriei nr. 113) de I.E. Torouţiu şi „Românii şi clasa intelectuală din Bucovina” (Notiţe statistice, Cernăuţi, Editura Societăţii Academice „Junimea”, 1911) de I.E. Torouţiu.

Revăzând încă odată compartimentarea problematicii din studiul lui Ion I. Nistor, am constatat cu mâhnire o anumită involuţie în modul de abordare asupra politicii habsburgice în Bucovina în istoriografia românească actuală, recentă, contemporană. Să ne explicăm:

Ion I. Nistor, ca unul care s-a născut şi a trăit direct în Bucovina, explică unirea Bucovinei ca o consecinţă directă, firească, indisolubil legată de întreaga politică habsburgică practicată de către Curtea din Viena în Bucovina. Această politică a afectat şi schimbat caracterul demografic, etnic, economic, politic, cultural şi religios al Bucovinei. De aceea, istoricul Ion I. Nistor îşi organizează şi ordonează studiul său în următoarea ordine:

1. 1. Bucovina sub jug străin;
2. Bucovina în timpul războiului mondial;
3. Acţiunea refugiaţilor bucovineni în timpul războiului;
4. Constituanta Bucovinei;
5. Intrarea Armatei române în Bucovina;
6. Actul Unirii;
7. Anexe:

Contractul secret austro-ucrainean;

Răspunsul lui Wilson, preşedintele SUA;

Cuvântarea lui Ion I. Nistor la Iaşi, în Piaţa Unirii, la 8 iunie 1918 (în faţa refugiaţilor bucovineni, transilvăneni şi bănăţeni, veniţi din lagărele ruseşti şi înrolaţi ca voluntari în Armata română care pleca şi urma să lupte la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz); Statut pentru organizarea serviciului de propagandă naţională în Bucovina; Ministerul de Interne al României către Comitetul Românilor Bucovinei Refugiaţi; Dezbaterile Consiliului Naţional; Memoriul rezumativ privitor la situaţia din Pocuţia; Legea fundamentală provizorie din 12 noiembrie 1918 asupra puterilor ţării Bucovina; Notă oficială privitoare la numirea guvernului ţării Bucovina în şedinţa din 12 noiembrie 1918.

La hotărârea Consiliului Naţional al Ţării se proclamă stare de asediu în Bucovina.

Către Poporul Român:

Dezbaterile Consiliului Naţional Român – în şedinţele din: 13 noiembrie, 25 noiembrie 1918; procesul-verbal asupra Congresului General al Bucovinei.

Telegrame adresate M.S. Regelui Ferdinand I, Puterilor Antantei, la Londra, Washington, Paris, Roma şi răspunsurile guvernelor român, francez, italian;

Decret-lege pentru administrarea Bucovinei.

Memoriu privind frontiera româno-polonă etc.

…Ce se poate adăuga, completa sau pur şi simplu comenta la toată această armătură juridică, aparent impenetrabilă şi „de-a pururi” valabilă cum s-a crezut după război?

Românii au avut tot dreptul să revendice în 1918, când s-a prăbuşit Austro-Ungaria, întreg teritoriul românesc din nordul moldav ocupat de austrieci în 1774, anexat în 1775 şi „botezat” Bucovina.

Că majoritatea covârşitoare a ucrainenilor şi străinilor au venit în Bucovina, iniţial ca „zilieri” şi apoi „au primit loturi din pământurile boiereşti şi mănăstireşti”, o demonstrează statisticile austriece.

La început, numărul românilor, coloniştilor şi imigranţilor – a crescut, între 1774-1918, astfel:

Anul 1774	Populaţia Bucovinei 71.750	Români 52.750	Ucraineni 15.000	Alţi alogeni (germani, poloni., armeni 3 maghiari ete.) 4.000
1800	192.830	150.000	48.481	12.000
1848	377:571	289.293	142.682	51.136
1890	642.495	208.301	268367	165.827
1910	794.942	273.254	305.101	216.474

  Cei care-au venit în Bucovina cu aprobarea austriecilor şi stimularea lor materială şi spirituală s-au aşezat în majoritatea localităţilor româneşti, „au cucerit un teritoriu românesc” care i-a hrănit şi ocrotit, dar ei au profitat de bunăvoinţa, înţelegerea, toleranţa românilor şi astăzi se cred stăpâni, fără a le recunoaşte românilor drepturile legitime, tradiţionale, fireşti, care le-au avut ca autohtoni. Iată de ce Tratatul cu Ucraina încheiat la 7 iulie 1997 – cu 65 voturi pentru, 50 contra şi 3 abţineri – este considerat (a se vedea Tiberiu Tudor „Istoria unei trădări naţionale: Tratatul cu Ucraina”, Editura Blassco, Bucureşti, 2014, 283 pagini) expresia unei „grave trădări naţionale”.

Pentru prima oară, în 1997, ignorând sacrificiile şi legitimitatea cu care s-a format România Mare şi sfidând adevărul istoric „un guvern român a cedat părţi ale teritoriului naţional fără a fi ameninţat cu agresiunea (ca în 1940) sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 şi 1947). „Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului” (academician Florin Constantiniu).

Este timpul ca România şi statele vecine Ucrainei să denunţe un astfel de tratat, într-un moment în care guvernele ucrainene, profitoare şi moştenitoare ale cuceririlor sovietice, încalcă cele mai elementare principii şi libertăţi democratice contemporane.