Cuviosul părinte al nostru Grighentie era de loc din cetatea Mediolanului (Milano de astăzi din Italia). Părinţii lui se numeau Agapie şi Teodota. Ca un pământ bun el a primit seminţele cele dumnezeieşti şi a dat rod bun. De aceea, când s-a mărit, s-a arătat ascultător şi împlinitor al poruncilor lui Hristos. Cu voia lui Dumnezeu a fost hirotonit diacon şi se supunea fericitul la post şi la aspră vieţuire. Şi, din ziua aceea, primind dumnezeiescul Duh, făcea semne şi minuni. După aceea a venit iar în Mediolan. Aici a găsit într-un loc retras de lume pe un bătrân preaînţelept. De la acesta a aflat tot ce i se va întâmpla în viitor. Aceleaşi lucruri, la care a mai adăugat şi cele ce lipseau, i le-a spus mai târziu şi marele apostol Petru, care i s-a arătat faţă către faţă. Pe vremea aceea, pe când cârmuia împărăţia romanilor Iustin, s-a întâmplat de a scris Elesvaan, împăratul etiopienilor, lui Proterie, patriarhul Alexandriei, cu rugămintea să-i trimită ca episcop un om desăvârşit. Patriarhul se mâhnea că nu ştia unde să găsească un astfel de bărbat, dar în zilele acelea, printr-o descoperire dumnezeiască, i s-a arătat patriarhului Fericitul Marcu şi l-a arătat pe minunatul Grighentie, care, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, venise nu de multă vreme în oraş şi era găzduit de un creştin. Patriarhul l-a luat cu multă bucurie, l-a hirotonit episcop şi l-a trimis îndată în Etiopia, întărindu-l cu scrisori şi cu tot ce se cuvine arhiereilor. Împăratul etiopienilor, încredinţat din scrisori, l-a îmbrăţişat şi l-a primit ca pe un apostol şi făcător de minuni. A mulţumit lui Dumnezeu şi i-a dat Sfântului Grighentie toată puterea. Sfântul a purtat de grijă îndrumând poporul Etiopiei pentru o viaţă şi credinţă în Hristos. Cu acest scop el a scos multe sfinte canoane şi cărţi de învăţătură dreaptă. A întors foarte mulţi evrei la dreapta credinţă la Hristos care locuiau în ţara Omiritida. Într-un dialog şi în convorbiri cu ei i-au cerut să le arate pe Hristos întru slavă. Dar ca să înţeleagă măreţia şi slava lui, Sf. Grighentie a rugat pe Domnul şi s-a arătat Hristos la o mare întrunire a evreilor precum s-a arătat la 500 de fraţi (din 1 Corintieni 15.6). L-au văzut toţi precum îl văzuse Sf. Apostol Pavel întru slavă cu toată măreţia Lui şi au crezut. În sfârşit, Sf. Grighentie prin acestea şi alte lucruri bune a făcut şi a devenit o binecuvântare pentru toţi în Etiopia şi poporul ei. Sfântul a hirotonit preoţi şi diaconi, a sfinţit bisericile zidite de curând de împărat în Arabia fericită şi a botezat pe mulţi iudei, că mai înainte aproape tot poporul era iudeu. După aceasta a convins, cu temeiuri din Scriptură şi cu dovezi pe dascălii şi mai-marii iudeilor Ervan, i-a uimit cu minunile lui şi i-a adus pe toţi la credinţa cea adevărată. A dat apoi poporului legi şi a făcut tot ce este plăcut lui Dumnezeu. Păstorind dar bine turma sa şi săvârşind multe minuni spre slava lui Dumnezeu, s-a odihnit cu pace în anul 552, după ce ajunsese la adânci bătrâneţi şi s-a făcut atâta adunare a preoţilor şi a poporului care nu s-a mai întâmplat vreodată.
„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale!”
O dovadă a dragostei lui Dumnezeu pentru noi a fost şi salvarea celor două icoane ce au fost cândva în vechiul Seminar Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, care au rămas ca mărturie. Icoanele au fost salvate ca prin minune din incendiul din 8 ianuarie 2015, ce s-a întâmplat la vechiul Sediu al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi Seminarul Teologic din Suceava.
Una din icoane este cea a Sfântului Ierarh Grighentie, icoană adusă de mine de la Sfântul Munte Athos. Nu mult timp după incendiu, icoana a fost adusă de o doamnă profesoară pensionară la racla Sfântului Ioan cel Nou din Suceava, dând-o preotului. O găsise la marginea oraşului, în resturile şi scrumul rămas…
Cea de-a doua icoană este o icoană pictată de foşti elevi seminarişti cu mulţi ani înainte, cea a Mântuitorului cu Sfinţii Apostoli, când spune: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia Lui Dumnezeu. Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Şi luându-i în braţe i-a binecuvântat, punându-şi mâinile peste ei” (Marcu 10, 11-16).
Cuvintele acestea sunt o poruncă pentru noi toţi, care căutăm Împărăţia lui Dumnezeu, să avem inima smerită şi nevinovăţia unui copil şi să privim la aceştia că aşa ar trebui să fie şi sufletele noastre pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu.
Arhimandrit GRICHENTIE NATU,
Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava
Comentarii