Ca şi cum ni s-ar presăra sare pe o rană deschisă

 Parcă o văd pe mama mea cum scria scrisori celor doi fraţi refugiaţi în timpul războiului în România şi stabiliţi cu traiul la Timişoara. Era un extraordinar ritual în casa noastră care se repeta, de obicei în zi de duminică sau de sărbătoare, o dată la două-trei luni. Îşi pregătea două foiţe dintr-un caiet în pătrăţele, un creion dintre cele numite „chimic” care, puţin umezit, scria ca un stilou cu cerneală. Când am început să umblu la şcoală, a trecut şi ea la condeiul cu peniţă, având grijă să nu lase vreo pată de cerneală pe hârtie. Petele, însă, totuna apăreau de la lacrimile dorului de fraţii înstrăinaţi. Înainte de a le comunica noutăţile, mama începea cu un vers popular de tipul „Azi, în zi de sărbătoare, stau în casă la răcoare (dacă era vară) şi pun tocul pe hârtie, şi încep cu drag a scrie…”. Pagina a doua numaidecât începea cu închinări de sănătate. Rudele din România o lăudau că scrie mai bine şi mai pe înţelese decât toţi din neamul de acasă.

Orfană de ambii părinţi de la o vârstă foarte fragedă, mama a rămas cu cele două clase primare din şcoala românească. La sovietici, după război, deşi era un copil de 12 ani, n-a mai avut timp pentru carte, din care cauză n-a învăţat nici limba rusă, nici să scrie cu literele alfabetului chirilic. În anii studenţiei la Chişinău primeam de la mama scrisori cu scrisul latin. Uneori uita să-i dea tatei să scrie adresa pe plic în limba rusă. Dar scrisorile ajungeau la căminul studenţesc de pe strada Ismailul Nou şi în cazurile când adresa era scrisă cu litere latine de mâna mamei. Cochetând în acei ani, ca majoritatea colegilor de facultate, cu poezia, le-am consacrat şi nişte versuri acelor duioase scrisori.

N-o să mai ajung cu „Zorile Bucovinei” (în forma-i cunoscută pe parcursul a aproape 79 de ani) până la 23 ianuarie din noul an, data când în lume se sărbătoreşte Ziua scrisului de mână. Anume către această dată ar fi fost potrivit să public în ziar aceste câteva rânduri, consacrate mamei mele şi tuturor fiinţelor cunoscute sau necunoscute care n-au ştiut să scrie altfel decât cu condeiul (pana, creionul) pe hârtie. De asemenea, oamenii scrisului de mână, practicat de circa cinci milenii, nici în privinţa cititului n-au recurs la alte metode decât lectura tipăriturilor pe hârtie. Astăzi, sondajele arată că şi noi, românii, care, se pare, suntem mai patriarhali, mai statornici în menţinerea vechilor deprinderi, în marea majoritate (75%), folosim scrisul de mână doar la semnarea documentelor, completarea unor acte sau cereri. Şi numai 27% din români scriu de mână scrisori, felicitări.

Nu cunosc care este raportul dintre cititul în variantă electronică şi pe hârtie, însă, neîndoielnic, nu diferă prea mult de indicele scrisului. Oricum, deşi mă străduiesc să mă acomodez tehnologiilor moderne, şi chiar aceste rânduri nu le scriu cu stiloul în mână, ci la tastatura notebook-ului, rămân, totuşi, omul hârtiei. Îmi place să ţin o carte în mână, să-i adulmec aroma tipografică dacă e proaspăt editată, sau să-i simt parfumul timpurilor trecute dacă e de mai demult.

Şi ziarul nostru îmi este mai drag pe hârtie! Cu cât suntem mai aproape de finele anului, cu atât mai multă lume ne întreabă de ce li se refuză abonarea la „Zorile Bucovinei”. Deşi am anunţat că la anul viitor ziarul nu va apărea în formatul obişnuit (tipărit pe hârtie) şi am explicat cauzele, cititorii noştri nu pot să creadă că e posibil să dispară un ziar cu o istorie atât de veche, cu care au crescut, şi-au trăit tinereţea, au „vorbit” şi au simţit româneşte. Cei mai mulţi îşi exprimă sincera părere de rău, mărturisind că sunt foarte supăraţi, că li s-a rupt inima în două, că le va fi urât şi greu pe suflet fără acest ziar. Drept că am auzit şi reproşuri pretenţioase de felul: „Cum n-o să apară? De ce nu faceţi ceva?”. Dar nu cred că acestea provin din răutate, ci mai curând din ignoranţa omului care crede că ziarul apare de la sine, aşa cum cad toamna frunzele sau ninge iarna.

Cei care ne înţeleg greutăţile nu ne presară sare pe rană cu reproşul de ce nu facem ceva pentru salvarea „Zorilor…”, ci se întreabă ce vor face ei, cum vor trăi fără a avea un ziar în limba română în casă? Întrebările ce le aud astăzi îmi amintesc cum se lamenta mama când a aflat că nu se va mai putea abona la revistele „Femeia” şi „Săteanca”. Prin anii 60, prin satele noastre se permitea abonarea la presa din România. „Săteanca” şi „Femeia”, reviste editate de Consiliul Naţional al Femeilor din RSR, erau aproape în fiecare casă din satul meu natal. Nu ştiu precis în ce an a încetat să se permită abonarea la presa din România, dar foarte clar îmi răsună în memorie ecoul cuvintelor mamei: „Cum voi trăi fără aceste reviste?”. De mirare că mai găsea timp şi pentru ele, fiind apăsată de atâtea griji şi lipsuri materiale.

După interzicerea revistelor din România, sătencele noastre începură să se aboneze la „Femeia Moldovei”, care era mai greu de citit în tipăritura chirilică. Îmi amintesc şi de bucuria părinţilor când în loc de „Bucovina sovietică” poştăriţa începu să le aducă „Zorile Bucovinei”. „De-acum avem gazeta noastră, numai în română”, spuneau ei, ambii fericiţi de norocul să ajungă a o vedea în veşmântul firesc al limbii noastre române. Acum, dacă n-ar fi plecat atât de timpuriu din viaţă, s-ar fi amărât aşa ca mulţi alţi boinceni care ne scriu cu durere: „Joia ne era ca o zi de sărbătoare, aşteptată cu nerăbdare”. Nepoata unei femei mai în vârstă, despre care mi-a povestit şi doamna profesoară Eleonora Bizovi, mi-a mărturisit că nici nu ştie cum să-i spună bunicuţei că nu poate s-o aboneze la „Zorile Bucovinei” şi că nu va mai primi acest ziar. „Dacă află adevărul, o să plângă”, mi-a spus tânăra. O altă gospodină tânără, născută la Boian şi stabilită la Cernăuţi, mi-a dezvăluit cum citeşte ziarul – câte un articol-două pe zi, ca să-şi prelungească plăcerea sufletească, să-i ajungă pe tot parcursul săptămânii. Posibil ca cineva să zâmbească ironic citind aceste rânduri, căci şi eu le-aş primi cam sceptic, dacă nu le-aş auzi direct de la oamenii care regretă şi chiar deplâng încetarea tipăririi ziarului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: