Incredibil!

Din păcate (sau din fericire?) nu sunt cablat la toate mijloacele de informare (uneori, de manipulare) contemporane. Îmi lipseşte internetul, motiv pentru care citesc cam tot ce-mi cade în mână. Aşa se face că, trecând peste paginile publicaţiei „Certitudinea” (Anul 3. Nr. 50. 2019. 22 octombrie – 5 noiembrie 2019) dau peste o informaţie ce ar trebuie să ne zguduie la multe grade pe scara Richter. La o manifestaţie organizată de Mişcarea de Tineret „64 de Comitate” (HVIM), o fetiţă de 10 – 12 ani a rostit un soi de poezie (mare sărăcie de materie… cenuşie!) din care e redat următorul fragment (textul întreg ar fi pe internet, zice autorul articolului, Miron Manega): Occidentul a rupt Ungaria în bucăţi şi a dat Ardealul Românilor./ Ungurii au asistat pasiv şi astfel au rămas fără case./ Ardealul trebuie să se întoarcă acasă, la Ungaria./ Trianonul îi doare pe toţi cei prezenţi. E foarte greu să fii ungur în România. (sic!)/ Nouă, maghiarilor, ne este greu să fim numiţi români./ Pământul Ardealului aparţine ungurimii şi nimănui altcuiva./ Ne vom bate şi vom muri pentru Ardeal. Nu ne vom (mai) da niciodată casele românilor lacomi./ Ardealul aparţine doar Ungariei Mari.

Am asemănat-o, la lectură, pe fetiţa respectivă cu copiii din Orientul răvăşit de războaie, cărora li se fură iresponsabil şi criminal inocenţa şi, în locul ei, li se aşază în braţe o armă. Cu sufletele ucise, aceştia oricând apasă pe trăgaci, fără să clipească.

N-am văzut ca mass-media din această ţară să fi fost friptă (greşesc?) de o astfel de declaraţie belicoasă în care ura clocoteşte şi dă pe dinafară. N-am auzit ca organele abilitate ale acestui stat (normal, domnule preşedinte Johannis?; ori îi aşezăm un a în faţă?) să pocnească de curiozitate de ceea ce s-a întâmplat acolo, adică să se sesizeze din oficiu şi nu numai să cerceteze „până la anul când a înflori bostanul”, cum obişnuiau să spună bătrânii noştri. Ce se întâmplă cu ţara asta? E capabilă doar să-şi sărbătorească, în jurul ciolanului, Ziua Naţională? Am uitat ce-nseamnă pentru noi „pe aici nu se trece”? E cazul să repetăm, ori de câte ori este nevoie, pe înţelesul tuturor lighioanelor: „pe aici nu se intră!”

Întreb: acestor tineri cu comitatele lor li s-a spus vreodată de unde au venit strămoşii lor în Panonia? Li s-a prezentat adevărul (care-i unul singur) în legătură cu perioada în care maghiarii „au cerut pământ şi apă” de la populaţia românească autohtonă? Li s-a istorisit privind momentul şi motivul prezenţei saşilor şi secuilor în Ardeal? Mare dreptate au avut înţelepţii acestui pământ când, pe baza unei îndelungate experienţe, au spus că „pe cine nu-l laşi să moară, n-o să te lase să trăieşti”.

Tinerilor şi mai vârstnicilor maghiari, fiţi convinşi că această deşănţată propagandă şovină, fără niciun temei istoric ori juridic, nu vă face bine nici vouă. Trăim, prin vrerea Celui de Sus, împreună (sunt atâtea căsătorii mixte), există documente vorbind despre atrocităţile comise pe teritoriul Ardealului asupra românilor, augmentate în vremea hortyştilor. Nu credeţi că, în secolul al XXI-lea, limbajul şi atitudinea, ambele spurcate, ar trebui, în spiritul bunei înţelegi, abandonate? De ce vă asumaţi rolul ingrat al nefratelui Cain? Vă spune cam acelaşi lucru, pe altă pagină a aceluiaşi ziar, Hajdu Gyz, care citează din cotidianul „Cuvântul Liber” din Târgu Mureş (1 august 1918): „Este o obişnuinţă pentru propagandiştii maghiari, fie ei budapestani sau din România, să deformeze realităţile, prezentând, pentru a-şi adjudeca credibilitate, minciuna drept adevăr.” Articolul autorului maghiar poartă titlul „Când intri în casa altuia, obişnuieşte-te să-ţi ştergi picioarele!” Încă nu e prea târziu. Ba şi pentru limbă, căci e păcat de neiertat s-o siluieşti să reverse doar ură.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: