A fost semnat contractul pentru Sala Unirii din curtea interioară a Palatului Administrativ

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, vineri, contractul de proiectare şi execuţie a Sălii Unirii, care urmează să fie amenajată în curtea interioară a Palatului Administrativ.

Firma care va realiza lucrarea, General Construct Suceava, va executa proiectul cu 5,5 milioane de lei fără TVA, durata lucrării fiind de 20 de luni de la data semnării contractului şi 18 luni de la semnarea ordinului de începere.

Investiţia se va face din fondurile judeţene, după ce proiectul depus de autorităţile judeţene sucevene nu a fost aprobat de vechea guvernare pentru finanţare prin PNDL sau prin fondurile alocate Anului Centenar.

Clădirea va avea o suprafaţă construită de 280,05 mp şi suprafaţă utilă de 382,35 mp, cu subsol şi parter.

Noua clădire va avea o sală de conferinţe cu 195 scaune, din care 6 la prezidiu, trei cabine de traducere, cameră tehnică, garderobă şi grupuri sanitare.

 Accesul principal în zona de parter a sălii se va face prin interiorul clădirii Palatului Administrativ, din holul principal, fiind utilizată ieşirea existentă către curtea interioară, iar un alt acces, gândit a fi liber şi direct utilizat de cei interesaţi, va fi din strada Vasile Bumbac.

În prezent, clădirea Palatului Administrativ nu dispune de un spaţiu adecvat destinat desfăşurării întâlnirilor de lucru, a şedinţelor de mai mare anvergură sau de un spaţiu special amenajat pentru expoziţii şi vernisaje la care publicul are acces liber şi direct.

Clădirea Palatului Administrativ are o deosebită însemnătate din punct de vedere istoric şi arhitectural pentru judeţul Suceava, unde îşi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean Suceava şi Instituția Prefectului.

Imobilul a fost construit între 1903 şi 1904 pentru administraţia locală de la acea vreme, fiind proiectat în stil baroc, în formă literei L, din zidărie de cărămidă şi acoperit cu olane, aşezat pe patru niveluri – subsol, parter şi două etaje. Clădirea a fost remodelată în anii ’60, când s-a construit un corp care a închis întregul ansamblu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: