> Pe drumul Stulpicani – Broşteni au fost atacate mai multe tronsoane şi se lucrează în Pasul Puzdra
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, vineri, că vor începe lucrări de modernizare pe mai multe drumuri judeţene şi că sunt în derulare alte lucrări.
„Consiliul Judeţean Suceava a avut în acest an un program foarte amplu de modernizare a drumurilor”, a spus Flutur care a menţionat că s-a reuşit şi stabilirea firmelor care vor lucra la alte lucrări de modernizare.
Astfel, preşedintele Flutur a anunţat că s-a finalizat procedura şi s-a încredinţat lucrarea pentru drumul Izvorul Alb-Rarău.
„Luni dimineaţa voi fi la predarea amplasamentului pentru 7,5 kilometri, începând de la baza pârtiei de schi”, a spus Flutur care a menţionat că au fost probleme până când s-a obţinut autorizaţia de mediu, fiind o procedură mai dificilă pentru că era nevoie de acordul Natura 2000.
El a mai declarat că a autorizat şi lucrarea de la Pleşa care leagă Mănăstirea Humorului de Cacica peste Obcina Mare, fiind o lucrare de peste patru kilometri, de 20 de milioane de lei.
„E o lucrare care leagă şi obiective turistice, Mănăstirea Humorului de Basilica Minor de la Cacica.E un drum care scurtează şi distanţa de la Rădăuţi la Gura Humorului”, a spus Flutur.
Preşedintele CJ Suceava a mai anunţat că s-au adjudecat şi încep lucrările la drumul Siret-Frătăuţi în zona Muşeniţa, o lucrare de circa 12 kilometri.
„Practic, pentru tot ce a rămas neasfaltat în acea zonă am încredinţat lucrarea şi s-a început organizarea de şantier. Înseamnă foarte mult pentru zona de nord a judeţului Suceava”, a spus preşedintele Flutur.
Potrivit acestuia se lucrează şi la Slătioara, dar a constatat că o parte dintre muncitorii de acolo sunt arondaţi la şoseaua de centură a Sucevei.
În ceea ce priveşte drumul peste Pasul Puzdra, el a spus că se lucrează pe mai multe tronsoane.
„Vestea bună este că anul acesta am atacat şi Pasul Puzdra. Se lucrează deja pe Puzdra. S-a asfaltat destul de mult. A luat foarte mult timp egalizarea patului drumului pentru că acolo a fost un drum foarte mult distrus şi dacă vremea ne permite cred că vor rămâne doar 14-15 kilometri în zona Ostra – Tarniţa nemodernizaţi, dar şi pe aceia i-am plombat. În rest, toată zona de la Broşteni până la Tarniţa şi de la Stuplicani până la Ostra sunt atacate şi o parte finalizate”, a declarat preşedintele Flutur.

























Comentarii