Un bărbat de 47 de ani din comuna Sadova a încercat să se ascundă de poliţişti… sub apă!
Întâmplarea a avut loc după ce, miercuri seara, poliţiştii au efectuat semnal de oprire autoturismului condus pe DC 88 de bărbatul respectiv. La vederea echipajului de poliţie, conducătorul auto nu s-a conformat, schimbând direcţia de deplasare. Apoi acesta a ieşit din autoturism şi s-a îndreptat spre râul Sadova, unde a încercat să se ascundă… În urma somaţiilor, bărbatul a ieşit din apă.
Precum s-a aflat ulterior, bărbatul are permisul de conducere reţinut pentru săvârşirea unei contravenţii la regimul rutier.
Prin urmare, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. (N.B.)

























Comentarii