Vernisaj la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava

Sorin Baciu – „Roadele pământului”

Sorin Baciu a ales să se prezinte singur în faţa numeroasei asistenţe venite marţi, 3 septembrie, la vernisajul expoziţiei sale „Roadele pământului”, de la Galeria de Artă „Ion Irimescu” din Suceava. „Am ales să mă prezint singur dintr-un motiv pur personal” a spus el. „Trebuie să recunosc că de câţiva ani, de când m-am întors în Suceava, m-am simţit, aşa, oarecum singur şi că înot împotriva curentului. La sentimentul ăsta de singurătate a contribuit oraşul cu totul, nu oraşul ca o aglomeraţie de oameni, ci oraşul ca o fiinţă. Am simţit că oraşul îmi dă picioare în fund să plec de aici, acesta e sentimentul” a continuat, vorbind despre afişele care îi anunţau expoziţia, afişe care au fost acoperite de altele sau chiar au dispărut în câteva zile sau despre felul în care oamenii nu ştiu să-şi arate respectul şi aprecierea faţă de cel ce creează, care „caută o chichiţă în loc să-şi manifeste admiraţia”.

Toate acestea l-au determinat să scrie un text-mărturisire, căruia i-a dat citire, un text despre neputinţă, umilinţă, despre sacrificii, speranţe retezate şi renăscute, demonstrând că nu doar penelul, ci şi cu cuvântul îi este prieten.

Manifestându-şi admiraţia faţă de picturile expuse, profesorul Vespazian Ionaşcu, vorbind despre „stigmatul acestei naţii de a nu-şi recunoaşte valorile” şi despre importanţa artei, inclusiv în lumea animală şi cea vegetală, l-a îndemnat pe Sorin Baciu, la sfârşitul intervenţiei sale: „Fii al nostru, artist sucevean!”.

Preşedintele UAP Filiala Suceava, Neculai Moroşan, i-a mulţumit lui Sorin Baciu pentru strădania de a da o lumină nouă galeriei sucevene şi pentru că nu a părăsit oraşul care „nu i-a fost întotdeauna prieten”. L-a felicitat pentru calitatea sa de proaspăt membru al UAP Filiala Suceava care, în curând, va număra 30 de membri. „Cred că prin lucrările care sunt pe simeze Sorin a venit şi şi-a aşezat sufletul, cu toate necazurile, cu toate durerile, cu bunele şi cu relele pe care le-a trăit. A venit spre noi cu multă sinceritate şi cu mult curaj, care, de fapt, ţine de normalitate, în cazul unui artist”.

Pe pereţii nou înveşmântaţi prin efortul său, Sorin Baciu expune 40 de lucrări – „ făcute în regim diferit, unele în aer liber, la faţa locului, altele sunt studii făcute în atelier sau la Şcoala de Artă «Ion Irimescu», unde sunt profesor la secţia de grafică” – ce vor fi găzduite de galeria suceveană între 2 şi 14 septembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: