Biciclist lovit de o maşină pe DN 2H

 În jurul orei 22, un şofer în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza oraşului Vicovu de Sus, conducea un autoturism pe DN 2H din direcţia Bivolărie către comuna Putna. La un moment dat însă, după cum rezultă din cercetările efectuate de poliţişti, conducătorul auto a fost surprins de apariţia bruscă pe mijlocul carosabilului a unui tânăr de aceeaşi vârstă cu el, din judeţul Iaşi, care se deplasa pe o bicicletă, fără a fi echipat corespunzător. Impactul nu a mai putu fi evitat, astfel că biciclistul a fost accidentat, fiind preluat apoi de un echipaj SMURD şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: